Update articol:

Fostul premier britanic David Cameron ar fi intervenit în favoarea unui finanţist australian (presă)

David Cameron Sursa foto: Twitter

Fostul premier britanic David Cameron ar fi intervenit pe lângă ministrul sănătăţii Matt Hancock în favoarea finanţistului australian Lex Greensill, a relatat cotidianul britanic The Sunday Times, citat de EFE, potrivit Agerpres.

Publicaţia menţionată dă asigurări că fostul premier conservator şi Greensill “au făcut presiuni” asupra lui Hancock în cadrul unei întâlniri private care a avut loc în octombrie 2019 pentru a introduce un sistem de plăţi gestionat de firma australianului în administrarea serviciilor de sănătate publică.

Presa britanică a dezvăluit în martie că finanţistul australian a jucat un rol important în calitate de consilier onorific al lui Cameron pe când acesta din urmă era şeful guvernului britanic şi că, după încheierea mandatului, fostul şef al executivului de la Londra a fost angajat de compania Greensill Capital, care îşi declarase recent falimentul.

Ministrul economiei Rishi Sunak a recunoscut că David Cameron a luat legătura cu el pentru a încerca să faciliteze accesul la fonduri de urgenţă pentru a scoate firma din faliment, însă a adăugat că subiectul a fost abordat în deplină transparenţă, iar solicitarea a fost în cele din urmă respinsă.

Registratura Consultanţilor de Lobby din Regatul Unit (ORCL, potrivit siglei în engleză) a apreciat în urmă cu două săptămâni că David Cameron nu a încălcat regulamentul atunci când a luat legătura, în aprilie 2020, cu membri ai guvernului pentru a obţine împrumuturi pentru Greensill Capital. Într-un raport, organismul a concluzionat că fostul premier “nu îndeplinea criteriile” care l-ar fi obligat să se înregistreze în baza de date oficială în care figurează persoane care acţionează pe cont propriu în favoarea grupurilor de lobby.