Update articol:

Franţa se opune ţintei unice de reducere a consumului de gaze în Europa

tevi gaze

Oficiali din ministerul francez al energiei au declarat că ţara lor este împotriva unei ţinte unice de reducere cu 15% a consumului de gaze în Europa, transmite Reuters luni.

Înaintea întâlnirii de marţi, de la Bruxelles, a miniştrilor energiei din Uniunea Europeană, reprezentanţii Parisului au susţinut că ţintele pentru fiecare ţară trebuie să ţină cont de capacitatea de export.

Comisia Europeană a propus miercurea trecută reducerea cu 15% a consumului în fiecare stat membru al UE, din august anul acesta până în martie 2023, reaminteşte Reuters. Ţinta ar urma să fie iniţial asumată voluntar, însă ar putea deveni obligatorie în cazul în care Comisia declară o urgenţă.

Propunerea a fost criticată din start de mai multe ţări, în special Grecia, Portugalia şi Spania. Potrivit diplomaţilor, şi alte state membre ale Uniunii – Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Malta, Olanda şi Polonia – au rezerve faţă de ideea de a acorda Comisiei autoritatea de a ordona reduceri, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
Sphera Franchise Group (SFG) (22/05/2026)

Disponibilitate inregistrare teleconferinta rezultate T1 2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (22/05/2026)

Inregistrare teleconferinta rezultate T1 2026

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (22/05/2026)

Decizii - rascumparari/tranzactii cu alte instrumente financiare listate

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (22/05/2026)

Structura actionariat la data 30.04.2026