Update articol:

Guvernul francez ar putea să îşi schimbe poziţia cu privire la impozitul pe patrimoniu

Guvernul francez, care de trei săptămâni se confruntă cu protestele „vestelor galbene” pentru politica sa fiscală şi socială, a promis miercuri că va reevalua eficacitatea reformei sale contestate cu privire la impozitul pe patrimoniu, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Impozitul pe patrimoniu, cunoscut în Franţa sub denumirea ISF şi care viza întregul patrimoniu al unei persoane, a fost transformat anul trecut într-un impozit care vizează doar patrimoniul imobiliar. În consecinţă, cei care deţin portofolii mari de acţiuni vor fi exoneraţi, ceea ce a fost descris de partidele de stânga drept un „cadou pentru bogaţi”.

Întrebat cu privire la posibilitatea reintroducerii impozitului pe patrimoniu, reclamată de numeroşi manifestanţi, purtătorul de cuvânt al Guvernului francez, Benjamin Griveaux, a spus că Executivul ar putea să îşi regândească propunerile dacă va ajunge la concluzia că reforma nu a dat rezultate.

„Acest subiect nu este momentan pe masa discuţiilor dar dacă ceva nu merge, nu suntem idioţi, îl vom schimba”, a declarat Benjamin Griveaux pentru postul de radio RTL, după ce Executivul de la Paris a anunţat îngheţarea pentru şase luni a unor taxe nepopulare pentru carburanţi.

Estimând că „este nevoie de 18 până la 24 de luni pentru ca măsura să producă efecte”, Benjamin Griveaux a afirmat că acest dispozitiv va fi evaluat de Parlament, cel mai probabil „în toamna lui 2019”.

Cu privire la taxele pe carburanţi, a căror majorare prevăzută a avea loc de la 1 ianuarie 2019 a fost amânată cu şase luni, purtătorul de cuvânt al Guvernului francez a reafirmat miercuri că dacă Executivul nu va găsi o soluţie la finalul procedurii de negociere ce se va derula până la 1 martie 2019, va renunţa să le majoreze.

În paralel, ministrul francez al Agriculturii, Didier Guillaume, a anunţat că ordonanţele ataşate legii alimentaţiei au fost amânate din cauza protestelor „vestelor galbene” şi se vor aplica „în luna ianuarie sau februarie”. În condiţiile în care puterea de cumpărare este în centrul protestelor, aceste ordonanţe care majorează pragul pentru revânzarea în pierdere şi promoţii „au fost amânate pentru că există alte subiecte de actualitate”, a recunoscut Didier Guillaume. Aceste ordonanţe urmau să fie prezentate miercuri în Consiliul de miniştrii.

Ciocniri violente între scutieri şi protestatarii din mişcarea denumită „Vestele galbene” au avut loc începând din 17 noiembrie pe străzile Parisului, în cadrul manifestaţiilor împotriva costului ridicat la carburanţi. Protestarii au denunţat scăderea puterii de cumpărare în urma implementării acestor măsuri şi l-au acuzat pe şeful statului francez că adoptă politici care îi favorizează pe cei mai bogaţi membri ai societăţii franceze. Protestele, care s-au extins şi în alte regiuni din Franţa, costă economia milioane de euro, avertizează analiştii.