Update articol:
Soluții de imprimare 3D în lupta împotriva COVID-19

HP și partenerii săi vor pune la dispoziție, gratuit, toate fișierele modelelor validate pentru piesele care nu necesită asamblare complexă

  • HP și partenerii săi vor pune la dispoziție, gratuit, toate fișierele modelelor validate pentru piesele care nu necesită asamblare complexă. Acestea pot fi descărcate aici.
  • Designerii 3D și cei care inovează în acest domeniu și doresc să se alăture luptei împotriva COVID-19 pot propune noi aplicații și idei aici

HP Inc. și comunitatea sa globală de producători din domeniul digital și-au mobilizat echipele de imprimare 3D, tehnologiile, expertiza și capacitatea de producție pentru a livra componente esențiale în lupta împotriva pandemiei COVID-19, potrivit unui comunicat de presă.

Compania precizează: “Peste 1000 de piese realizate cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D au fost deja livrate spitalelor locale din California. Centrele de cercetare și dezvoltare 3D ale companiei HP din Barcelona (​​Spania), Corvallis (SUA), San Diego (SUA) și Vancouver (SUA) colaborează cu parteneri din întreaga lume într-un efort coordonat de creștere a capacității de producție pentru a satisface cele mai urgente nevoi. Primele aplicații care sunt deja validate și finalizate pentru producție industrială includ măști, viziere, benzi de ajustare măști, teste de recoltare nazală, mânere de deschidere a ușilor fără contactul cu mâna și piese pentru aparate de respirat. De asemenea, HP colaborează cu autorități, organizații din domeniul medical și industrial din numeroase țări pentru a asigura o abordare sincronizată și eficientă.

„HP și partenerii noștri din domeniul producției digitale lucrează non-stop în lupta împotriva acestui virus. Colaborăm transfrontalier și în cadrul diferitelor industrii pentru a identifica componentele de care avem cea mai mare nevoie, a valida prototipurile și pentru a începe să le producem cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D”, a declarat Enrique Lores, președinte și CEO HP Inc. „Le mulțumim în primul rând angajaților noștri, partenerilor, clienților și membrilor comunității noastre pentru eforturile lor neobosite de a veni în sprijinul profesioniștilor din sistemul medical care fac diferența în prima linie  a acestei lupte.”

Componente imprimate cu ajutorul tehnologiei 3D pentru limitarea epidemiei COVID-19

Rețeaua globală de parteneri HP lucrează pentru a se asigura că modelele 3D  sunt disponibile în orice parte a lumii.

Printre primele aplicații care au fost validate și produse se numără:

  • Mâner pentru uși: Mânerele ușilor sunt obiectele cu cele mai multe bacterii din case, spitale, fabrici și cămine de bătrâni. Acest adaptor permite deschiderea ușii, folosind cotul, într-un mod simplu și mai igienic.
  • Bandă de ajustare mască: Cadrele medicale din spitale trebuie să poarte măști pentru perioade îndelungate de timp. Acest mecanism de prindere reduce disconfortul și durerea provocată în zona urechilor.
  • Viziere: Vizierele sunt unele dintre cele mai importante obiectele de protecție. Părțile de susținere și ajustare a vizierei, astfel încât să fie cât mai confortabile, sunt extrem de importante.

Mai multe aplicații, printre care și cele de mai jos, sunt în faza de testare și validare, iar producția acestora urmează să înceapă curând:

  • Ventilator: piese imprimate 3D pentru sacul Ambu, care este proiectat pentru a fi utilizat ca ventilator de urgență pe termen scurt în cazul pacienților cu COVID-19. Acest design simplificat permite folosirea unui dispozitiv robust și mai puțin complex, facilitând producția și asamblarea rapidă.
  • Măști FFP3: Un echipament de protecție eficient este necesar furnizorilor de servicii medicale pentru a trata volumul preconizat al pacienților cu COVID-19. HP validează mai multe tipuri de măști pentru a fi folosite în spitale și se așteaptă ca acestea să fie disponibile în curând.

Fișiere de design disponibile

HP și partenerii săi vor pune la dispoziție, gratuit, toate fișierele modelelor validate pentru piesele care nu necesită asamblare complexă. Acestea pot fi descărcate aici.

Designerii 3D și cei care inovează în acest domeniu și doresc să se alăture luptei împotriva COVID-19 pot propune noi aplicații și idei aici

Obțineți acum componente imprimate 3D

Dacă aveți nevoie de ajutor în dezvoltarea aplicațiilor sau doriți să comandați componente, înregistrați cererea completând următorul formular.

Rețeaua partenerilor HP din domeniul producție și producției digitale va răspunde acestor comenzi, sprijinind comunitatea medicală la nivel global.

“În contextul acestei crize globale de sănătate publică, HP Inc. Romania a luat toate măsurile necesare pentru a asigura sănătatea angajaților și a clienților și sprijină eforturile generale de protejare a populației. Astfel, alături de CAD Works, partenerul autorizat de 3D Printing, ne alăturăm comunității de producție digitală din întreaga lume pentru a ajuta la producția și livrarea unor produse și componente indispensabile în lupta contra COVID-19”, a declarat Mugur Pantaia Managing Director HP Inc. Romania.

Detalii depre soluția de imprimare 3D oferită de HP Inc. și piese la comandă puteți găsi aici.

Mai multe informații despre CAD WORKS și produsele oferite sunt disponibile aici“.  

BVBStiri BVB

MedLife S.A. (M) (27/03/2020)

Lansare laborator RT PCR; actualizare informare privind caz pozitiv COVID-19

VRANCART SA (VNC) (27/03/2020)

Comunicat - Masuri Covid-19

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/03/2020)

Suspendare temporara procedura de selectie si numire Director Financiar provizor

MECANICA FINA SA (MECE) (27/03/2020)

Raport auditor - art. 82, Legea 24/2017 - SEM. 2 2019