Update articol:

Hunedoara: Niciun ofertant nu s-a înscris la licitaţia pentru vânzarea Termocentralei Mintia

Termocentrala Mintia Sursa foto: facebook.com/SindicatulSolidaritateaHunedoara

Nicio firmă nu s-a înscris la licitaţia organizată pentru vânzarea Termocentralei Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), termenul limită pentru depunerea unei oferte fiind marţi, 12 iulie, la ora 12,00, a declarat, pentru AGERPRES, administratorul judiciar al CEH, Emil Gros.

El a precizat că licitaţia programată pentru data de 15 iulie se va ţine şi în aceste condiţii, urmând ca în procesul verbal ce se va încheia cu acel prilej să se consemneze situaţia de fapt.

Licitaţia se va relua apoi, la acelaşi preţ, de 91,23 milioane euro, fără TVA, pe data de 29 iulie, la sediul CEH din Petroşani.

În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitaţia se va relua în 12 august şi ulterior în 26 august, în aceleaşi condiţii de preţ şi locaţie, aşa cum au aprobat creditorii societăţii.

Procedura de valorificare a acestui activ a fost aprobată de adunarea creditorilor CEH în cadrul şedinţei convocate de administratorul judiciar, SC Expert Insolvenţă SPRL, la data de 20 mai 2022.

Printre condiţiile impuse de Ministerul Energiei companiei care va achiziţiona termocentrala se află şi obligativitatea realizării unei noi capacităţi energetice de 800 MWh în bandă pe gaz metan şi energie regenerabilă până la finele anului 2026.

Termocentrala Mintia face parte din CEH şi este compusă din terenuri în suprafaţă de 329,8 ha şi construcţii, precum şi bunurile mobile şi echipamentele aferente.

Termocentrala a fost oprită în martie 2021 din cauză că nu mai avea cărbune, iar personalul a fost disponibilizat.

BVB | Știri BVB

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (28/11/2022)

Completarea Convocatorului AGEA, convocata pentru data de 15/16 decembrie 2022

SOCEP S.A. (SOCP) (28/11/2022)

Plata dividend conform Hotarare AGOA 27.09.2022

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (28/11/2022)

Rascumparare actiuni proprii in perioada 21-25.11.2022

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (28/11/2022)

Convocare reuniune Consiliu de Administratie 7 decembrie 2022

MedLife S.A. (M) (28/11/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 21 -25 noiembrie 2022