Update articol:

Impact Developer & Contractor demarează plasamentul privat de acțiuni pentru SPV-ul Star Residence Invest

Impact Developer & Contractor, singurul dezvoltator imobiliar din România listat la Bursa de Valori București, demarează plasamentul privat de acțiuni prin care sunt oferite spre vânzare 48 de milioane de acțiuni ale societății Star Residence Invest, la prețul unitar de 0.218 lei. Dezvoltată de Impact Developer & Contractor, aceasta este prima societate de tip REIT (Real Estate Investment Trust) care va fi listată la Bursa de Valori București, potrivit unui comunicat.

Compania Star Residence Invest are în prezent un patrimoniu format din 14 apartamente și 26 de parcări, acestea fiind în exploatare în baza unor contracte de închiriere pentru o perioadă de 5 ani, care asigură un randament brut de 11% / an.

Plasamentul se adresează unui număr de maxim 150 de investitori, iar compania are o capitalizare anticipată de minim 2 milioane de euro. În cazul în care subscrierile vor fi mai mari decât cantitatea oferită la vânzare, se va suplimenta oferta, emitentul oferind spre subscriere acțiuni nou emise în vederea majorării capitalului social într-o limită maximă de 100 de milioane de acțiuni. Majorarea de capital are în vedere accelerarea planului de dezvoltare a afacerii, la acest moment, fiind în faza de analiză mai multe proiecte de investiții capabile să genereze Emitentului un grad de ocupare și randamente din închiriere ridicate.

Plasamentul privat este intermediat de către BRK Financial Group și se derulează până la data de 18 decembrie 2020. Ulterior vor fi începute demersurile în vederea listării acțiunilor la Bursa de Valori București. Star Residence Invest își propune ca listarea să aibă loc în termen de o lună de la finalizarea plasamentului privat, astfel ca în luna ianuarie, acțiunile care vor avea simbolul REIT să fie disponibile pentru tranzacționare.

Star Residence Invest este un SPV (Special Purpose Vehicle) dezvoltat de Impact Contractor & Developer, ce funcţionează pe baza unor strategii şi principii similare cu ale REIT-urilor din străinătate și are drept scop strângerea de capital în vederea achiziţionării de imobile rezidenţiale, pretabile închirierii, îndeosebi în principalele centre universitare ale României, precum Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara sau Constanţa.

Printre proiectele de referință ale dezvoltatorului se numără Greenfield Băneasa și Luxuria Residence, ansamblu rezidențial de lux cu Certificare BREEAM Excellent. Ca parte a strategiei de extindere la nivel național, anul acesta, Impact a demarat construcția unui proiect rezidențial premium în Constanța, Boreal Plus, proiect mixt format din 18 vile și 673 de apartamente, construit pe o suprafață de 43.000 mp, ce va fi finalizat în 2024. De asemenea, Impact continuă extinderea la nivel regional și demarează Greenfield Copou, în Iași. Lucrările vor începe în anul 2021, cu termen de finalizare în 2024, fiind construit în trei faze. Proiectul cuprinde în total 1.100 de apartamente, construite pe o suprafață de 48.685 mp.

BVBStiri BVB

PATRIA BANK S.A. (PBK) (21/01/2021)

Litigiu in care este implicata societatea

ROMCARBON SA (ROCE) (21/01/2021)

Notificare prag detineri/vot > 10%

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (21/01/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014