* “Măsurile trebuie luate pentru angajaţi; una din ele ar putea fi scutirea, timp de câteva luni, a contribuţiilor pe salarii”
* „E clar că nu mai discutăm în momentul de faţă de creşteri de salarii, pensii, ci de stabilizare”
* Băncile ar putea să finanţeze statele cu 0,25%, 0,35%, în funcţie de ratingul ţării, dar nu cu 3,5%. Discutăm de pandemie, de solidaritate; dacă discutăm de îmbogăţire, e altă lume
În această perioadă de criză din cauza pandemiei de CODID 19, autorităţile ar trebui să ia măsuri pentru angajatori, care să fie finalmente în favoarea angajaţilor, în aşa fel încât să le conserve locurile de muncă şi să le permită oamenilor să aibă venituri decente în lunile următoare, consideră unii analişti economici.
Aceştia ne-au spus: “Încă nu putem să estimăm momentul încheierii acestei crize, dar probabil că nu va fi mai puţin de 12 luni; măsurile autorităţilor trebuie să dea încredere mediului de afaceri. Pachetul de măsuri pentru economie trebuie să fie brusc şi consistent. Germania, deşi nu are un număr foarte mare de cazuri până acum, a anunţat un ajutor financiar pentru companiile afectate de coronavirus 550 de miliarde de euro, mai mare decât ajutorul de 500 de milliarde de euro oferit de Guvernul german în timpul crizei financiare din 2008.
Acum, principala zonă la care ar trebui să se gândească autorităţile este cea a angajaţilor. Am văzut apeluri pentru sprjinirea companiilor, a investitorilor, dar cred că segmentul la care trebuie să ne gândim şi de care trebuie să ne ocupăm este cel al angajaţilor, al oamenilor obişnuiţi, cu venituri mici. Oamenii cu venituri mari supravieţuiesc, se descurcă în această perioadă.
Uşor, uşor, problemele din transporturi şi hotelărie, care se văd acum în prim plan, vor ajunge către producţie, pentru că lumea nu îşi va mai cumpăra masini sau haine ca înainte. Spaima doboară cererea, oamenii se vor gândi în primul rând să îşi cumpere alimente şi medicamente, nu case şi maşini cu credit pe cinci sau zece ani. În consecinţă, se vor reduce vânzările de mobilă, electrocasnice etc”.
În opinia unor specialişti în economie, criza provocată de pandemia COVID 19 va fi mai neplăcută decât alte crize, pentru oamenii de rând.
Aceştia spun: “Să luăm cea mai bună estimare care există în momentul de faţă, respectiv Wuhan – China. Acolo, epidemia s-a mai temperat după trei luni de zile, într-o ţară în care s-au pot lua măsuri greu de imaginat în Italia sau într-o altă ţară europeană. Însă aceste trei luni nu pot fi considerate global. Trei luni în Italia au început acum o lună, iar trei luni din SUA sau România au început abia acum o săptămână.
Probabil că sfârşitul acestor trei luni în Europa va fi cândva în vară, pentru alte zone ale globului va fi în toamnă, unii nici nu au intrat în prima săptămână de epidemie. Trei luni vor fi de fapt cinci luni pentru că lumea va sta să vadă ce se întâmplă.
Reacţia de panică este uşor de pus în funcţiune, dar ieşirea din panică şi intrarea în normalitate au nevoie de o anumită perioadă. În consecinţă, mai repede de şase luni nu vedem cum s-ar putea calma lucrurile, în aşa fel încât oamenii să revină la obiceiurile lor normale de consum.
Panica reduce consumul. Dispariţia consumului va duce la diminuarea producţiei. Autorităţile trebuie să ia măsuri vizavi de oamenii care au de lucru, nu trebuie să se gândească acum la ce o să se întâmple cu deficitul bugetar; acesta trebuie să fie finanţat direct şi la costuri mici.
În momentul de faţă, fabricile funcţionează cu stocuri limitate pentru a reduce cheltuielile cu stocurile. Nu are nimeni stocuri pentru şase luni. În acelaşi timp, dacă produci, de exemplu maşini, mobilă etc, dar pe care nu le vinzi, ajungi cu produsele în stocuri. E clar că nu reiei producţia instant pentru că trebuie să vinzi stocurile. E clar că la nivelul fabricilor care produc va apărea o nevoie de a trimite oamenii acasă. Şi atunci avem o problemă – ce facem cu salariaţii?”.
Unii analişti economici propun adoptarea, cât mai urgentă, a unor măsuri prin care scuteşti angajaţii de la plata contribuţiilor pe salarii, în condiţiile în care, în România, omul primeşte doar 60% din salariu, iar restul reprezintă taxe şi impozite etc. Aceştia explică: “Asta ar trebui să facă autorităţile –salariaţii să nu plătească taxe, impozite pe salarii timp de 3-6 luni. La 5 milioane de angajaţi, dacă mâine un sfert din ei trec la fondul de şomaj, probabil că bugetul va pierde circa 1% din PIB.
Şi atunci punem în balanţă cât ar pierde statul dacă nu ar încasa banii pe contribuţii pe salarii câteva luni sau cât ar pierde statul dacă aceştio angajaţi ar trece în şomaj. De fapt statul nu ar pierde, ci ar câştiga, pentru că, în loc să le plătească statul şomajul, le-ar plăti angajatorul 50-70% din salariu. În acest fel s-ar menţine în funcţiune partea de producţie şi servicii. O asemenea scutire, valabilă pentru şase luni, poate fi discutată inclusiv la Bruxelles.”.
Trebuie dată o măsură care să dea încredere mediului de afaceri că economia îşi va reveni, spun unii specialişti explicând: “Dacă singura măsură luată de autorităţi va fi de natură monetară, adică reducerea dobânzilor foarte mult, atunci statul nu va fi foarte aproape de economia reală, că nu o să ia nimeni credite chiar şi cu dobândă zero ca să plătească salarii, taxe şi impozite.
Cred că măsurile monetare nu vor fi utile în această perioadă de criză. Nici în 2010 România nu s-a echilibrat cu măsuri monetare, ci cu măsuri fiscale, cu asumarea inclusiv de către buget a unor deficite.
În 2010, România s-a împrumutat de la FMI şi Banca Mondială direct pentru finanţarea deficitului bugetar; a fost o excepţie. Dacă tot a existat această excepţie şi instituţiile financiare internaţionale s-au convins că a fost bine pentru România şi nu a fost rău nici pentru ei, atunci România ar putea apela şi de această dată la finanţarea directă a deficitului, e vorba de finanţare ieftină.
E important cum să finanţezi deficitul bugetar pe care îl creezi. Autorităţile trebuie sa vadă dacă acel deficit bugetar nu poate fi trecut în acord cu toate statele membre într-o zonă în care să nu te legi de deficitul excesiv, ci o excepţie, pentru rezolvarea unei probleme generate de pandemie. Poate fi şi o alocare bugetară paneuropeană pentru acoperirea costurilor generate de pandemie. În plus, România poate să ceară bani de la Bruxelles pentru finanţarea sistemului sanitar în condiţiile creşterii chetuielilor bugetare generate de pandemie.
Dacă autorităţile române vor face finanţarea bugetului indirect, prin sistemul bancar, atunci nu se va simţi asta în bugete şi la oamenii de rând. Durează mult până transmite sistemul bancar, până când reacţionează economia. O să fie foarte multă lichiditate în sistemul bancar şi devine penibil: băncile iau finanţare de la BCE cu dobândă negativă de 0,75% şi finanţează bugetul României cu 3,5%. Nu este în regulă.
Băncile ar putea să finanţeze cu 0,25%, 0,35%, în funcţie de ratingul ţării, dar nu cu 3,5%. Discutăm de pandemie, de solidaritate; dacă discutăm de îmbogăţire, e altă lume. Acum suntem într-o pandemie pe care nu am trăit-o niciodată, nu ştim încă despre ce e vorba din punct de vedere medical, nu ştim nici măcar cum este boala. Din punct de vedere medical, suntem foarte la început.
Eu aş uita în momentul de faţă de deficitul bugetar. Nu asta ar fi prioritatea mea acum, mai ales că discutăm de o economie cu ani buni de creştere, o economie funcţională inclusiv în zona de servicii.
E clar, însă, că nu mai discutăm în momentul de faţă de creşteri de salarii, pensii, ci de stabilizare, de asigurarea alimentelor de bază”.