Update articol:

Italia interzice folosirea lotului ABV2856 de vaccin împotriva covid-19 AstraZeneca; Danemarca și Norvegia au anunţat suspendarea folosirii vaccinului AstraZeneca

vaccin coronavirus, vaccinare, efecte secundare ale vaccinului pixabay.com

Agenţia italiană a medicamentului (AIFA) a anunţat joi că interzice folosirea unui lot de vaccin împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, după ce a fost informată cu privirre la efecte secundare grave, relatează Reuters, potrivit news.ro. Totodată, Danemarca și Norvegia au anunţat suspendarea folosirii vaccinului AstraZeneca.

În Italia, măsura este luată cu titlu de precauţie, în contextul în care nu s-a stabilit, pentru moment, vreo legătură între vaccinarea cu vaccin din acest lot şi apariţia simptomelor respective, precizează Aifa.

Agenţia anunţă că procedează la efectuarea tutror verificărilor necesare.

Lotul vizat este lotul ABV2856.

Autorităţle sanitare norvegiene au anunţat joi că suspendă ”din precauţie” vaccinarea cu vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, urmând exemplul Danemarcei, care a luat o decizie similară, din cauza unor temeri legate de formarea unor cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu acest vaccin, relatează AFP.

”Facem o pauză în Norvegia în vaccinarea cu AstraZeneca”, a anunţat, într-o conferinţă de presă, un oficial de rang înalt de la Institutul Naţional norvegian de Sănătate Publică, Geir Bukholm.

”Aşteptăm informaţii, pentru a vedea dacă există o legătură între vaccinarea (cu vaccinul AstraZeneca-Oxford) şi cheaguri de sânge”, a anunţat el.

”Este o măsură de precauţie”, a anunţat Geir Bukholm, directorul însărcinat cu controlul şi prevenţăia infecţiilor la institut.

Danemarca a anunţat suspendarea vaccinării cu vaccinul AstraZeneca în urma unor tulburări de coagulare a sângelui semnalate de persoane vaccinate, inclusiv a unui caz pe teritoriul danez.

Guvernul lui Boris Johnson apără vaccinul dezvoltat de către laboratorul britanic AstraZeneca şi Universitatea Oxford, în urma suspendării utilizării acestuia în Danemarca, pe care-l consideră ”sigur” şi ”eficient” şi dă asigurări că vaccinul va fi folosit în continuare în Regatul Unit, relatează AFP.

”Am fost clari cu privire la faptul că (vaccinul AstraZeneca-Oxford) este atât sigur, cât şi eficient”, declară presei un purtător de cuvânt al lui Boris Johnson.

”Atunci când oamenii sunt invitaţi să se prezinte să fie vaccinaşi (cu vaccinul AstraZeneca-Oxford), ei trebuie să o facă cu deplină încredere”, subliniază el.

Citeste si Agenţia Europeană a Medicamentului dă undă verde vaccinului împotriva Covid-19 Johnson & Johnson, al patrulea în UE

BVB | Știri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (03/12/2021)

Grupul TeraPlast numeste un director de dezvoltare

AQUILA PART PROD COM (AQ) (03/12/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE (TBK) (03/12/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AQUILA PART PROD COM (AQ) (03/12/2021)

Notificari - detineri > 5%