Update articol:

Jens Stoltenberg îi cere lui Vladimir Putin să pună capăt imediat războiului din Ucraina şi să negocieze

Jens Stoltenberg Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a cerut luni preşedintelui rus Vladimir Putin să pună capăt imediat războiului din Ucraina şi să reia negocierile de pace, dând totodată asigurări că Alianţa Nord-Atlantică va continua să sprijine Ucraina, transmite EFE, potrivit Agerpres.

“Îi cer din nou preşedintelui Putin, cu ocazia zilei de 9 mai (ziua victoriei împotriva Germaniei naziste – n.r.), să pună capăt imediat războiului, să-şi retragă trupele din Ucraina şi să înceapă negocierile de pace. Rămânem fermi de partea Ucrainei şi vom continua să ajutăm ţara să-şi manifeste dreptul la autoapărare”, a declarat Stoltenberg pentru cotidianul german Die Welt.

Stoltenberg a respins totodată cu fermitate acuzaţiile Moscovei potrivit cărora NATO se comportă “agresiv”.

“Pe parcursul a mai bine de şapte decenii, am fost în stare să evităm războiul cu aliaţii noştri. NATO este o alianţă defensivă, iar criza actuală demonstrează că este vital ca Europa şi America de Nord să rămână unite în interiorul NATO pentru a garanta pacea şi a proteja valorile libertăţii şi democraţiei”, a apreciat şeful NATO.

El a subliniat că Alianţa Nord-Atlantică, la fel ca Uniunea Europeană, s-a clădit pe “ruinele celui de-al Doilea Război Mondial pentru a evita războiul”.

Stoltenberg a amintit că, în trecut, Moscova s-a folosit cu regularitate de ziua de 9 mai pentru “a difuza informaţii false despre Occident şi pentru a critica NATO”.

“Pornesc de la premisa că Putin va disemina din nou minciuni despre NATO şi Occident în cadrul evenimentelor de 9 mai din acest an”, a menţionat şeful Alianţei Nord-Atlantice.

BVB | Știri BVB
S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (08/10/2026)

Decizie Directorat completare ordine de zi AGOA 23 octombrie 2026

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (08/10/2026)

Decizia CA de Completare Convocare AGAE 29(30).10.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (08/10/2026)

Modificari in componenta Consiliului de Administratie si in conducerea Companiei

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (08/10/2026)

Contracte conf. art. 234 lit i) Reg. ASF nr. 5 din 2018

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (08/10/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014