Update articol:

Lukoil a cumpărat clubul de fotbal Spartak Moscova

Sursa foto: Lukoil.com Sursa foto: Lukoil.com

Grupul petrolier rus Lukoil a anunţat luni achiziţionarea echipei din prima ligă Spartak Moscova, precum şi a stadionului din Moscova unde se joacă meciurile pe teren propriu, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În urma sancţiunilor impuse de statele occidentale după invadarea Ucrainei de către Rusia, Spartak s-a confruntat cu probleme financiare, Rusia fiind izolată din punct de vedere sportiv.

Lukoil, care a fost sponsorul general al Spartak mai mult de două decenii, a anunţat că în urma achiziţiei participaţiei de 100% în club preşedintele Leonid Fedun va renunţa la toate funcţiile de conducere.

În iunie, Fedun a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al Lukoil . Miliardarul a cumpărat clubul în 2004.

“Vreau să exprim sincera mea gratitudine către prietenii şi colegii mei de la Lukoil pentru că au acceptat să sprijine un proiect social atât de important cum e Spartak, în cea mai dificilă situaţie”, a declarat Fedun.

În mai, Nike a încheiat acordul de sponsorizare cu Spartak deoarece echipa rusă nu va lua parte la competiţiile din Europa în următorul sezon, din cauza sancţiunilor.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/06/2026)

VAN la data de 31 mai 2026

VES SA (VESY) (12/06/2026)

Modificare calendar financiar 2026

JUDETUL BIHOR (BIH27) (12/06/2026)

Plata cupon 31 si rambursare rata principal 31 & calcul rata dobanda pentru cuponul 32