Membrii Consiliului de Administrație au constatat că există o eroare de procedură la schimbarea lui Eugen Brad ca director general la SNR, pentru numirea lui Dragoș Preda, fost secretar de stat, ne-a declarat Marian Murguleț, președintele SN Radiocomunicații.
Marian Murguleț ne-a declarat: “Membrii CA au constatat astăzi, în unanimitate, că nu au fost îndeplinite condițiile procedurii declanșate în 20 mai de schimbare a directorului Eugen Brad cu Dragoș Preda. Votul de astăzi a fost unanim în condițiile în care pentru revocarea directorului general erau necesare 2/3 din voturi”.
Un comunicat al SN Radicomunicații cu denumirea “Comunicat Director General Eugen Brad” precizează: “În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie de joi, 20 mai 2021, a fost dezbătută retragerea mandatului meu pentru funcţia de director general, membrii Consiliului de Administraţie dându-şi acordul pentru revocarea directorului general fără justă cauză.
De asemenea, în cadrul şedinţei de joi, 20 mai 2021, toţi membrii Consiliului de Administraţie au votat revocarea directorului general Eugen Brad, ulterior nemaifiind semnată decizia.
Astfel, astăzi, miercuri, 2 iunie 2021, a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie în prezenţa tuturor celor 5 membri care au deliberat în mod valabil, constatând în unanimitate că nu sunt îndeplinite condiţiile procedurii declanşate pentru revocarea directorului general în cadrul şedinţei din 20 mai 2021.
În aceste condiţii, revocarea mea din funcţia de director general a rămas fără obiect, urmând să îmi desfăşor activitatea în continuare, conform contractului de mandat în vigoare”.
Dragoş Preda preia de la Eugen Brad ştafeta la conducerea executivă a SN Radicomunicaţii
Hotnews a scris că membrii CA nu au mai semnat decizia , de teamă să nu li se impute suma de 390.000 de lei (circa 80.000 de euro) la care ar avea dreptul Brad dacă e înlocuit fără concurs conform OUG 109/2011.
Marian Murguleț ne-a declarat: “În ceea ce mă privește, am votat indirect dar hotărât pentru implementarea guvernanței corporative în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 la nivelul SN Radiocomunicații SA, pentru selecția de profesioniști în întreprinderile publice ca principiu, și nu în favoarea/defavoarea unei persoane sau alteia”.
Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale de Radicomunicaţii este următorul:
- Marian Murguleț – Preşedinte (26.03.2021 – prezent)
- Valerian Vreme – Membru provizoriu (26.03.2021 – prezent)
- Lázló Borbely – Membru provizoriu (26.03.2017 – prezent)
- Corneliu Mănescu – Membru provizoriu (26.03.2021 – prezent)
- Marius Cătălin Rizea – Membru provizoriu (26.03.2021 – prezent)