Update articol:

Milan Pruşan, NN Investment Partners: Investitorii au ales fondurile de acțiuni sau pe cele cu o componentă importantă de acțiuni, în 2020, strategii ce au surprins cu succes revenirea pieței începând cu cel de-al doilea trimestru

*”O optimizare pe zona de taxare a câștigurilor pentru investitorii persone fizice ar încununa eforturile și progresele înregistrare în ultima perioadă”

În 2020, investitorii au ales fondurile de acțiuni sau pe cele cu o componentă importantă de acțiuni, strategii ce au surprins cu succes revenirea pieței începând cu cel de-al doilea trimestru al anului 2020, ne-a spus Milan Pruşan, Managing Director NN Investment Partners. Potrivit acestuia, reacția investitorilor a demonstrat o notă importantă de pragmatism, chiar dacă nivelul de încredere cu privire la revenirea economică în urma crizei medicale continuă să prezinte fluctuații importante.

***

Cum caracterizați evoluția pieței fondurilor de investiții în 2020?
Milan Pruşan: Putem spune că a fost un an foarte complicat, caracterizat de un nivel ridicat de incertitudine, ce ne-a impactat puternic pe fiecare dintre noi. Nici piața de fonduri mutuale din România nu a fost ocolită de aceste provocări, iar evoluția din 2020 ne-a demonstrat încă o dată faptul că atunci când decizi să investești e bine să pleci la drum cu un plan bine făcut, pe care e necesar să îl respecți, chiar dacă evoluția pieței e nefavorabilă pe termen scurt. Puterea de adaptabilitate la noua realitate a jucat un rol determinant, și chiar dacă au fost luni în care răscumpărările au fost importante, lecțiile învățate pe parcursul acestui an sunt fundamentale pentru evoluția pieței de fonduri de investiții în viitor.

Care au fost fondurile preferate de investitori? Din ce motive?

Milan Pruşan: Investitorii au ales fondurile de acțiuni sau pe cele cu o componentă importantă de acțiuni, strategii ce au surprins cu succes revenirea pieței începând cu cel de-al doilea trimestru al anului 2020. Reacția investitorilor a demonstrat o notă importantă de pragmatism, chiar dacă nivelul de încredere cu privire la revenirea economică în urma crizei medicale continuă să prezinte fluctuații importante.

Cum caracterizați evoluția pieței de capital în 2020?
Milan Pruşan: Evoluția piețelor financiare a fost un adevărat roller coaster pe parcursul lui 2020, cu evoluții surpinzatoare, atât pentru piețele de acțiuni, cât și pentru cele de obligațiuni. Investitorii au trecut repede de la agonia unor performanțe negative cu care s-au confruntat în lunile martie și aprilie, la satisfacția unor creșteri susținute până la finalul anului. A fost un an al contrastelor, în care nuanțele de roșu aprins ale piețelor de acțiuni din luna martie au fost urmate de un verde convingător al piețelor de obligațiuni, cu o perfomanță importantă, la finele unui an extrem din perspectiva emoțiilor trăite de fiecare dintre noi.

Ce estimări aveți pentru 2021 în privința evoluției BVB?
Milan Pruşan: Este dificil să faci estimări dată fiind incertitudinea cu privire la evoluția situației medicale . Deși programul de vaccinare a demarat în forță la nivel global, România dorind să urmeze o traiectorie similară, cu planuri de distribuire foarte ambițioase, există riscul ca piețele să redevină “emoționale” la primele semnale negative. Există așteptări ridicate cu privire la deciziile luate la nivelul băncilor centrale, dar și din zona guvernamentală, unde o serie de măsuri de susținere economică sunt așteptate, mai ales în zona sectoarelor puternic afectate de situația pandemică.

Ce așteptări aveți pentru 2021 în privința listărilor de companii private? Dar a emisiunilor de obligațiuni?
Milan Pruşan: Așteptările sunt legate de dezvoltarea pieței de capital locale, prin creștrea numărului de investori și prin creșterea numărului de emitenți prezenți la nivel local. Orice listare a unei companii private sau deținută de stat e o veste bună, dar în prezent e o nevoie din ce în ce mai puternică de companii mari care să facă acest pas important. Ar fi semnalul cel mai important pe care piață locală l-ar putea transmite investitorilor străini în anul 2021, ca și evoluție naturală în urma promovării la statutul de piață emergența. Pentru emisiunea de noi obligațiuni, fie ele guvernamentale sau corporative, așteptările sunt de păstrare a trend-ului înregistrat în 2020.

Ce așteptări mai aveți de la autorități?
Milan Pruşan: E important să continuăm buna comunicare dintre piață și autorități, element ce a evoluat semnficiativ în 2020, generând o serie de direcții foarte utile de urmat în perioada următoare. E important ca în 2021 să trecem de la planuri la acțiuni concrete, și cred că o optimizare pe zona de taxare a câștigurilor pentru investitorii persone fizice ar încununa eforturile și progresele înregistrare în ultima perioada, când vizibiliatea pieței de capital din România a crescut simțitor.

BVBStiri BVB

CONPET SA (COTE) (12/04/2021)

Completarea ordinii de zi a AGOA din data de 28(29).04.2021 si B.V.C. 2021

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (12/04/2021)

Actualizare lista preliminara persoane propuse pentru functia de administrator

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (12/04/2021)

Actualizare si completare materiale AGOA 29.04(04.05).2021

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (12/04/2021)

Cerere pentru completare ordine de zi AGOA 28(29) aprilie 2021

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (12/04/2021)

Completare ordine de zi AGOA din 26/27 aprilie 2021