Update articol:

Ministrul austriac de Finanţe spune că oferta norvegienilor pentru anumite părţi ale OMV nu este atractivă

Ministrul austriac de Finanţe spune că oferta norvegienilor pentru anumite părţi ale OMV nu este atractivă
 - poza 1

Ministrul austriac de Finanţe, Magnus Brunner, a declarat luni că vânzarea anumitor părţi din grupul energetic OMV către un consorţiu de companii norvegiene “nu este congruentă cu obiectivele statului”, informează APA, potrivit Agerpres.

La finele lunii octombrie, presa austriacă a informat că un consorţiu care cuprinde Aker ASA, firma mamă a celui de-al doilea mare producător de gaze din Norvegia, Aker BP, precum şi traderul global de mărfuri Trafigura şi fondul de investiţii Bluewater, şi-a exprimat interesul de a cumpăra 51% din divizia E&P a OMV. Oferta consorţiului norvegian, care nu include divizia OMV Petrom şi nici operaţiunile de explorare şi producţie ale OMV din Rusia, evalua un pachet de 51% din divizia de E&P a OMV undeva între 5,5 şi 7 miliarde de dolari.

Luni, la o întâlnire cu jurnaliştii austrieci, Magnus Brunner a spus că oferta consorţiului norvegian nu garantează securitatea aprovizionării cu energie pentru populaţia Austriei. “Ar fi o vânzare a bijuteriilor de familie ale statului fără o îmbunătăţire a status quo-ului”, a spus oficialul austriac.

Magnus Brunner a cerut holdingului de stat OBAG, care este cel mai mare acţionar individual la OMV cu un pachet de 31,5% din acţiuni, să examineze situaţia actuală şi perspectivele viitoare pentru livrările de gaze în Austria. La finalul analizei, OBAG a ajuns la concluzia că cea mai viabilă opţiune ar fi crearea unui organism guvernamental responsabil de coordonarea achiziţiilor de gaze pentru că ar costa foarte puţin şi ar ridica riscuri mici pentru guvern deoarece organismul de coordonare nu ar acţiona el însuşi ca cumpărător de gaze.

A fost analizată şi o preluare completă de către o companie de stat a achiziţiilor de gaze însă nici şeful OBAG, Edith Hlawati, şi nici ministrul de Finanţe, Magnus Brunner, nu sunt receptivi la această idee pentru că ar însemna preluarea contractelor de aprovizionare convenite cu Gazprom de către statul austriac precum şi asumarea riscurilor asociate cu tranzacţiile de gaze. În plus, ar fi nevoie de o lege privind naţionalizarea subsidiarei OMV care se ocupă cu tranzacţiile cu gaze, ceea ce ar putea genera îngrijorări în interiorul Comisiei Europene.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII BT INDEX ROMANIA ETF BET TR (BTBETRETF) (01/10/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

INTERCAPITAL BET-TRN UCITS ETF (ICBETNETF) (01/10/2026)

VAN la data 30.09.2026 si numarul de titluri de participare aflate in circulatie

INTERCAPITAL EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10YR UCITS ETF (ICGROETF) (01/10/2026)

VAN la data 30.09.2026 si numarul de titluri de participare aflate in circulatie

INTERCAPITAL CROBEX10TR UCITS ETF (ICCROETF) (01/10/2026)

VAN la data 30.09.2026 si numarul de titluri de participare aflate in circulatie

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/10/2026)

Numarul actual al totalului drepturilor de vot