Update articol:

Ministrul Digitalizării: Subiectul negocierilor pe Contractul Colectiv de Muncă de la Poştă s-a lungit de prea mult timp

Negocierile cu privire la Contractul Colectiv de Muncă de la Poşta Română trebuie să se încheie, pentru că este un subiect ce s-a lungit prea mult timp, a afirmat, luni, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, în timpul discuţiilor cu membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), care protestau în faţa sediului ministerului de resort.

“Rugămintea mea este următoarea: le luăm toate de pe listă. În cât timp consideraţi dvs, vă aştept cu mare drag pe câţiva dintre dvs. reprezentanţi ai echipei, şi stăm şi le închidem (problemele – n. r.). Invit şi Consiliul de Administraţie, pentru că ei sunt administratorii companiei, să închidem subiectele astea. Deci, începem astăzi negocierile şi nu mai lungim subiectul, pentru că e lungit de prea mult timp. Am primit şi eu informaţii din partea sindicatului, ce adrese s-au trimis, conform cărora managementul nu a venit”, a spus Ivan, potrivit Agerpres.

În timpul discuţiilor, unul dintre protestatari a reclamat faptul că managementul Poştei Române nu a permis desfăşurarea protestului şi la sediul central al operatorului poştal, dar şi faptul că salariaţii au fost ameninţaţi cu sancţiuni pentru lipsa de la locul de muncă în ziua în care are loc protestul. Ministrul Digitalizării a catalogat această decizie drept “un abuz” din partea conducerii Poştei Române.

Câteva zeci de lucrători poştaşi, membri ai Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), afiliat Blocului Naţional Sindical (BNS), protestează, luni, în faţa sediului Ministerului Cercetării Inovării şi Digitalizării.

Pichetarea ministerului de resort este programată să aibă loc între orele 11:30 – 14:00.

Anul trecut, în data de 9 octombrie, lucrătorii poştali au demarat mai multe proteste care s-au întins până pe 13 octombrie 2023 şi au avut loc între orele 10:00 – 12:00.

Pe lista nemulţumirilor sindicaliştilor se află, la ora actuală, lipsa de reacţie a conducerii la renegocierea Contractului Colectiv de Muncă, lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant şi nediscriminatoriu, faptul că 80% din personal sunt remuneraţi cu salariul minim pe economie, indiferent de funcţie, studii, responsabilităţi, experienţă profesională.

Sindicaliştii reclamă, totodată, lipsa politicilor coerente de dezvoltare şi sustenabilitate a CNPR, lipsa de transparenţă şi predictibilitate în actul de management, precum şi lipsa dialogului social la nivelul Poştei Române.

Săptămâna trecută, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, într-o conferinţă de presă, că, la nivelul Companiei Naţionale “Poşta Română”, nu mai există, în momentul de faţă, un contract colectiv de muncă, iar termenul-limită pentru finalizarea negocierilor este 29 februarie. Liderul sindical a menţionat că, în eventualitatea în care procesul de negociere a contractului colectiv de muncă nu va fi definitivat, se va declanşa greva la nivel naţional.

La rândul său, Mircea Burlacu, vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), a precizat că termenul estimat pentru declanşarea grevei generale de către lucrătorii din Poşta Română este data de 1 aprilie.

“Suntem în a 37-a zi de când am început discuţiile pe contract. Practic, n-am făcut niciun pas în faţă, pentru că, deşi împreună cu echipa companiei, cu aceeaşi echipă a companiei, în urmă cu câteva luni de zile, am luat articol cu articol, am convenit asupra unei forme, am făcut un Contract Colectiv de Muncă ce a fost în vigoare până la 31 ianuarie. Suntem astăzi în situaţia de a lua din nou în dezbatere şi de a aduce din nou argumente pentru fiecare articol din contract şi în felul acesta am pierdut şi unii şi alţii, timp să explicăm de ce trebuie să dispară din contractul de muncă orice referire care se regăseşte în legislaţie (…). În ritmul în care merg lucrurile şi cu respectarea tuturor prevederilor legale, termenul pe care îl estimăm pentru declanşarea grevei generale este data de 1 aprilie. Va fi, probabil, respectând toate prevederile legale, momentul declarării grevei propriu-zise, cu oprirea totală a lucrului. Şi îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce vă spun în momentul de faţă. În Poşta Română există situaţia pentru declanşarea unui conflict de muncă. O să-i anunţăm (conducerea, n.r). Probabil că ştiu asta, dar nu-i interesează”, a spus Burlacu.

Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.

În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, care deţine 93,52% din pachetul de acţiuni. Fondul Proprietatea deţine 6,48% din capitalul social al companiei.

BVB | Știri BVB

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (22/05/2025)

Schimbari in conducerea Societatii

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (22/05/2025)

Plata dividende aprobate in AGOA din 29 aprilie 2025

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (22/05/2025)

Disponibilitate inregistrare videoconferinta rezultate financiare T1 2025