Şase din cele nouă contracte privind tronsoane de autostradă finanţate din SAFE au fost semnate, iar celelalte trei urmează într-o perioadă destul de scurtă de timp, a declarat, vineri, ministrul interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Miruţă, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
“Pe SAFE, au existat nouă proiecte, nouă tronsoane de autostradă finanţate din acest celebru SAFE. Şase dintre ele au contracte semnate. La momentul 30 mai, cele trei rămase erau în contestaţii la CNSC şi nu puteau fi semnate. Între timp, două dintre ele s-au rezolvat în aceste zile şi suntem în discuţii de încheiere a acordului cu Ucraina şi cu Moldova, pentru că sunt capetele dinspre Ucraina şi dinspre Moldova unde trebuie încheiat un acord cu aceste două ţări. Unul este încă în clarificări juridice”, a susţinut Miruţă.
El a respins afirmaţiile conform cărora banii din SAFE în sectorul transporturilor “se duc la firme din Ucraina”, afirmând că şapte din nouă companii implicate în aceste contracte sunt româneşti.
“Am auzit situaţia că banii din SAFE nu doar că la apărare merg spre nu ştiu ce ţări, ci şi la transporturi toţi banii din SAFE se duc spre firme din Ucraina. Este o minciună şi este o intoxicare, nu ştiu neapărat cu ce scop, dar pot bănui. Am verificat care sunt companiile care au câştigat construirea celor nouă loturi de autostradă şi şapte din nouă companii sunt româneşti. Celelalte două, una este spaniolă şi una este italiană. Pe trei dintre tronsoanele câştigate de o firmă românească din Bistriţa, am înţeles, firma respectivă a făcut un acord de subcontractare pentru cele trei lucrări şi pentru parţial din cele trei lucrări cu o firmă din Ucraina, dar ministerul a încheiat contract cu firma din România pe o procedură competitivă, pe licitaţie, cu cel mai mic preţ. Deci, şapte din nouă firme sunt româneşti şi ponderea banilor din SAFE care se derulează cu firme româneşti, faţă de 60% la Apărare, creşte astăzi, aducând în această pondere şi banii cheltuiţi pe zona de infrastructură rutieră”, a explicat şeful interimar de la Transporturi.
Radu Miruţă a concluzionat că “pe SAFE (la transporturi – n. r.) stăm bine, s-au semnat şase din nouă contracte şi celelalte trei se vor semna într-o perioadă destul de scurtă de timp”.