Update articol:

Mohamed Amersi, la Forumul MEPEI: România are potențialul de a deveni o putere medie care modelează securitatea regională, nu doar un beneficiar al strategiilor altora

Mohamed Amersi, la Forumul MEPEI: România are potențialul de a deveni o putere medie care modelează securitatea regională, nu doar un beneficiar al strategiilor altora
 - poza 1

România are oportunitatea de a-și consolida statutul de putere medie și de a deveni un actor activ în modelarea ordinii regionale, atât în Europa, cât și în relația cu Orientul Mijlociu, a declarat Mohamed Amersi, fondatorul și președintele Fundației Amersi din Londra, la Forumul MEPEI desfășurat la București.

Acesta a explicat: „Ne întâlnim într-un moment în care însăși ideea de putere medie este pusă la grea încercare de războaiele de la granițele Europei și din Orientul Mijlociu. Rivalitatea dintre marile puteri și șocurile sistemice, de la energie la tehnologie, sunt în continuă schimbare.”

Potrivit lui Amersi, state precum România nu mai sunt simple piese în strategiile marilor puteri, ci pot deveni actori cu influență regională: “În acest context, state precum România nu mai sunt simple obiecte ale strategiilor altora. Ele devin actori activi în modelarea ordinii regionale.”

Președintele Fundației Amersi a arătat că apartenența la Uniunea Europeană și NATO, precum și poziția geografică la Marea Neagră oferă României avantaje strategice importante: “Ancorată atât în Uniunea Europeană, cât și în NATO, România și-a transformat poziția geografică la intersecția dintre Marea Neagră, Balcanii de Vest și flancul estic într-o relevanță strategică.”

El a subliniat însă că statutul de putere medie nu este determinat doar de dimensiunea economică: “Statutul de putere medie nu ține doar de dimensiune sau de PIB. Este vorba despre comportament și despre rol. Capacitatea de a convoca, de a media, de a investi în multilateralism și de a-și asuma o parte echitabilă din responsabilitatea pentru securitatea colectivă.”

În opinia sa, România este încă într-un proces de consolidare a acestui statut: “România este încă un proiect în curs de dezvoltare, clasificabil ierarhic ca putere medie, dar care nu îndeplinește întotdeauna gama de funcții specifice unei puteri medii în contextul european.”

Mohamed Amersi a pledat și pentru aprofundarea relațiilor dintre România și Iran, apreciind că acestea sunt insuficient valorificate, în pofida tradiției diplomatice dintre cele două state: “Relațiile dintre Iran și România pot evolua de la ceea ce sunt astăzi – discrete, pragmatice și insuficient valorificate – către o relație care să reflecte pe deplin ambițiile mai largi ale României de a fi nu doar un beneficiar al strategiei euro-asiatice și euro-atlantice privind Orientul Mijlociu, ci și un factor activ în modelarea acesteia.”

El a remarcat că România și-a consolidat rolul strategic după invazia Rusiei în Ucraina: „De la invazia pe scară largă a Ucrainei, Bucureștiul s-a impus ca un nod logistic și de solidaritate esențial, facilitând exporturile de cereale prin Marea Neagră și Dunăre, sprijinind refugiații și pledând pentru viitorul european al Ucrainei.”

În concluzie, Mohamed Amersi a afirmat că experiența României demonstrează că influența unui stat depinde mai ales de viziunea strategică: „Parcursul României de la stat în tranziție la putere medie aspirantă oferă un exemplu concret al modului în care inițiativa, alianțele și geografia strategică pot fi îmbinate într-o contribuție semnificativă la ordinea regională și globală. (…) Mărimea contează, dar strategia contează mai mult. Întrebarea nu este dacă putem deveni mari puteri, ci dacă suntem pregătiți să acționăm ca puteri medii responsabile într-o lume fragmentată.”

BVB | Știri BVB
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (25/06/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (25/06/2026)

Aprobarea de catre ASF a solicitarii privind oferta publica de cumparare

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (25/06/2026)

Reluare tranzactionare - ora 14:45 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala) - Decizie ASF nr. 640/25.06.2026 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni TRANSI

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (25/06/2026)

Decizie ASF nr. 641/25.06.2026 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni ONE