Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi, într-o conferinţă de presă susţinută alături de omologul său polonez, Karol Nawrocki, că România îşi doreşte o prezenţă cât mai numeroasă a militarilor americani pe teritoriul său şi că este “o gazdă bună” pentru trupele SUA.
“România îşi doreşte oricât de mulţi soldaţi americani. Suntem cam la 1.500 în momentul acesta, după episodul de acum o lună şi jumătate. Avem Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu, în care este o investiţie etapizată de 4 miliarde de euro, care a început şi care se va desfăşura în anii următori, însă niciun fel de, cum să spun, de atitudine incorectă faţă de partenerii noştri europeni. Da, este o decizie care ţine strict de Statele Unite ale Americii, în măsura în care domniile lor vor considera că pentru apărarea colectivă, pentru apărarea NATO, România este o gazdă bună, vom fi foarte fericiţi să o facem”, a afirmat şeful statului, potrivit Agerpres.
Nicuşor Dan va prezida miercuri, împreună cu Karol Nawrocki, Summitul B9, organizat la Palatul Cotroceni.
Evenimentul reuneşte lideri din regiune, iar printre cei care participă se numără secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.