Update articol:

OMNIASIG a înregistrat prime brute subscrise de peste 1 miliard lei în primul semestru din 2022, în creștere cu aproximativ 45%

Omniasig

Valoarea totală a primelor brute subscrise de OMNIASIG Vienna Insurance Group în primele șase luni ale anului a fost de peste 1 miliard lei, în creștere cu aprox. 45% comparativ cu același interval al anului trecut, potrivit unui comunicat. Valoarea totală a despăgubirilor plătite de companie în acest prim semestru s-a ridicat la aprox. 550 milioane lei, procesul de soluționare a daunelor trecând permanent prin etape de optimizare și creștere a nivelului de digitalizare.

„Întreaga activitate a cunoscut o accelerare și o dezvoltare rapidă, iar ca rezultat avem acest nou prag depășit de OMNIASIG într-un semestru, cu prime brute subscrise de peste 1 miliard lei. Această creștere este susținută de programe de investiții în echipa companiei și în creșterea capacității operaționale la nivel național, în cadrul strategiei noastre de dezvoltare echilibrată, focusată pe permanenta optimizare a experienței clientului în relația cu OMNIASIG. O altă componentă importantă a viziunii și strategiei noastre o reprezintă responsabilitatea socială. Ne axăm permanent pe activități cu rezultate sustenabile, acționăm cu solidaritate și ne implicăm în susținerea comunităților din care facem parte, pentru că suntem convinși că doar împreună putem construi o lume mai bună.”, a spus Mihai Tecău, Președinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group.

Interesul și consumul de produse de asigurare de sănătate rămân la un nivel ridicat, ca rezultat al creșterii nevoii companiilor de a oferi angajaților lor servicii medicale de calitate. Astfel, în primul semestru, OMNIASIG a înregistrat o creștere de aprox. 40% a primelor brute subscrise pe linia ASIGURĂRILOR DE SĂNĂTATE, comparativ cu perioada similară din 2021.

În acest interval, OMNIASIG a plătit aproape 70.000 dosare de daună deschise în baza unei asigurări de sănătate.

Ritmul de creștere este constant și în cazul liniei PROPERTY (asigurările de incendiu și calamități naturale), unde volumul subscrierilor a crescut cu peste 15%, la o valoare de aprox. 150 milioane lei.

În această perioadă, Asigurările AUTO, CASCO și RCA, au continuat creșterea, valoarea totală a primelor brute subscrise, cumulat pe ambele linii, fiind de aproape 800 milioane lei, cu aprox. 60% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Este un avans consistent al volumului de prime brute subscrise, generat de adaptarea continuă a portofoliului de produse atât pentru asigurările facultative, cât și pentru cele obligatorii, precum și de efortul companiei de a furniza servicii de asigurare de calitate și un proces eficient și rapid de plată a despăgubirilor.

În cazul liniei ASIGURĂRILOR DE CĂLĂTORIE, valoarea subscrierilor din primul semestru a continuat să crească, în comparație cu primele șase luni ale anului trecut, odată cu reluarea activităților turistice la nivel general și creșterea necesității de produse de asigurare specifice. În același timp, și valoarea despăgubirilor pe această linie a crescut cu peste 40%.

Numărul de reclamații înregistrate unic per petent și per caz de OMNIASIG în primul semestru al acestui an a fost de 265, în timp ce numărul reclamațiilor soluționate favorabil a fost de 39, restul fiind neîntemeiate. Raportat la numărul polițelor de asigurare emise de companie şi care nu au fost anulate, numărul de petiții înregistrate unic per petent și per caz reprezintă doar 0,04% dintre acestea. Totodată, raportat la numărul de dosare de daună notificate în această perioadă, numărul de reclamații înregistrate unic per petent și per caz reprezintă 0,17% dintre acestea.

BVB | Știri BVB

MedLife S.A. (M) (26/09/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 19 - 23 septembrie 2022

BRK Dow Turbo Long 29850 (BKDOWTLB4) (26/09/2022)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 26 si 27 Septembrie 2022

EUR/USD TURBO LONG 10/0.9510/0.9560 (EBEUSDTL25) (26/09/2022)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 26 si 27 Septembrie 2022

TERAPLAST SA (TRP) (26/09/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 19 septembrie - 23 septembrie 2022