Update articol:

Opinie: Alianța orientală ruso-chineză și noul război mondial

Autor: Ştefan Jicol 

Se admite unanim astăzi că părintele Chinei moderne a fost Mao Zedong (1893-1976), lider al partidului comunist, care a fost sprijinit de Moscova și de regimul autoritarist al Uniunii Sovietice a lui Stalin încă din anii ’30 ai secolului trecut, pentru a-și instaura puterea absolută la Beijing. Strategic, vorbim despre o investiție ideologică și deopotrivă economică a rușilor în spațiul chinezesc, ca proiect ingenios de termen lung de a securiza zona Asiei de Sud-Est, care a funcționat perfect și a produs efecte constructive foarte vizibile până în zilele noastre. Cumva, cu mici excepții insignifiante de metodă, China și Rusia, într-o filiație unitară, au mers în ultimii 80 de ani pe aceeași direcție de luptă împotriva valorilor occidentale, au clădit împreună, în zonele lor de exercițiu, un control al sferei politice de tip monopol, și-au suprimat opoziția sau adversarii politici interni și, în general, s-au opus democrației de tip liberal pe care este clădit filozofic Vestul.

Moscova și Beijingul, în afara marxism-leninismului lor istoric și mai recentului naţionalism ideologic, mai au un numitor comun, solid și incontestabil, care se numește autoritarism. În cele două superputeri statale sunt legalizate și se acceptă ca fiind firești conducerile unor lideri absoluți pe perioade foarte lungi, uneori chiar pe viață și fără ca cetățenii să participe în mod direct sau indirect la decizii. Modelul de conducere adoptat atât de Rusia cât și de China este în jurul liderului unic, infailibil, pe tipologia “tătucului locomotivă” pentru întreaga societate, desigur zeificat, incontestabil și intangibil, pe care e moral ca masele să îl urmeze orbește, fără îndoială sau vreo critică. Deși există și vot popular teatral la urne, stabilit la intervale de timp regulate, acest tip de lider este votat fără excepție în spațiile autoritariste cu procente electorale majoritare de peste 75%.

Politic, autoritarismul cultivat atât la Moscova cât și la Beijing se opune total modelului occidental și este un cu totul alt fel de guvernare, ca o altă formă de gestionare a puterii și de organizare socială, având elemente diferite față de ce există sau funcționează la Washington, Londra, Paris sau Berlin. Libertățile cetățenești toate, transparența actului politic, pluripartidismul real, monopolul statului asupra economiei, discursul oficial propagandistic mobilizator, cultura, fluturarea amenințării dușmanului imaginar extern, unanimitatea decizională sau miturile naționaliste sunt interpretate și exersate total diferit în Occident sau în Orient.

Este foarte evident că astăzi Rusia și China, prin liderii lor absoluți, Vladimir Putin și Xi Jinping, au repere și ținte ideologice comune, în virtutea autoritarismului similar și a intereselor lor revizioniste globale. Astfel, cele două puteri globale au perfectat în ultimii 10 ani o alianță foarte solidă, cu obiectivul de a răsturna politic, militar, economic, filozofic și cultural supremația Occidentului, pe care acesta din urmă a exercitat-o la nivel mondial în ultimele secole. Pentru succes maxim, atât Moscova cât și Beijingul au subscris în această colaborare cu tot potențialul lor, cu aliați vocali precum Iran, Venezuela, Cuba, Coreea de Nord, Belarus, Myamar etc, cu resurse minerale rare și de hidrocarburi, cu forța industrială, cu armate și cultură aferentă, astfel ca împreună să poată învinge alianța vestică și în mod special pe liderul ultimului secol: Statele Unite.

Astfel, războiul mondial Orient-Occident, cu implicațiile sale globale, este în plină desfășurare. Miza este supremația lumii.

Marele avantaj al alianței orientale Moscova-Beijing, rebelă față de vechea ordine mondială, este nu numai dimensiunea teritorială imensă sau potențialul, ci faptul că acești aliați au o graniță comună de 4300 Km, plus teritoriul Mongoliei aliate lor, cu mai bine de 3600 Km de graniță între ele. Astfel, Rusia și China au o graniță reală comună imensă de 8000 de Km, fără interferența nimănui. Acest amănunt de geografie politică face ca alianța orientală să lucreze pe multe aspecte unitar, indisolubil, autarhic, fără reguli vamale sau comerciale venite din exterior, fără incidența dreptului international, ca și cum acolo ar funcționa un singur stat. Sancțiunile și izolările traseelor economice impuse sau încercate sub diverse forme de către Occident dovedindu-se în cazul alianței Moscova-Beijing total inoperabile. Ba, mai mult, alianța orientală Rusia-China a salvat și alti aliați ai lor, cum ar fi Iran, Coreea de Nord sau Venezuela, care au fost supuși în ultimii 10 ani celor mai stricte sancțiuni internaționale coordonate de Statele Unite.

În urmă cu 30 de ani, Deng Xiaoping, liderul Partidului Comunist Chinez de după moartea lui Mao Zedong, spunea într-o ședință a partidului său comunist că “tigrul trebuie să stea ascuns în desișul pădurii și că nu trebuie să își arate colții, până nu e puternic”. Era cumva un sfat cu tâlc, o directivă, pentru o evoluție răbdătoare proiectată pe termen lung, prin care China nu trebuia să pară atunci nimănui periculoasă, pentru a putea fi lăsată să crească. Desigur că, fără a bănui nimic și pentru interesele comerciale sau de mână de lucru ieftină, China a fost protejată de mai toate administrațiile americane din ultimii 25 de ani, de la Clinton și Bush la Obama și chiar Trump, pentru că Beijingul și-a ascuns permanent și cu abilitate genială toate intențiile reale de a răsturna ordinea mondială. Și iată că astăzi, după ce Beijingul a fost considerat de mai toată lumea un partener comercial supus și fără de pericol, Occidentul s-a trezit în fața unui tigru extrem de puternic ieșit de nicăieri din desiș.

China, numai în domeniul militar, și-a crescut gradual cheltuielile de înarmare cu 800% din 1992 de la amintitul discurs al lui Deng, ajungând la 252 miliarde de dolari pe an în 2020. Este adevărat că nu pare mult, dacă ne gândim că liderul militar mondial SUA a alocat pentru bugetul său, tot în anul 2020,  mai mult de 640 de miliarde de dolari. Dar ce s-a neglijat în analizele comparative liniștitoare privind înarmarea Beijingului este că, tot ce costă în SUA 4 sau 5 dolari, în China costă doar 1 dolar (iar în Rusia doar 65 de cenți). Producția, cheltuielile de cercetare sau pentru licențe de invenții, de copiere și achiziție, taxele și impozitele aferente, toate efectele militare chinezești sunt mult mai ieftine. Adică bugetul militar chinezesc are în valoare absolută alocări mult mai mari raportate la costurile sale generale foarte mici. Totul, de la uniforme la cartușe sau șireturi, de la asistență medicală și salarii sau pensii militare, de la sateliți la tunele de testare aerodinamică pentru armele hipersonice, costă China de 4-5 ori mai puțin decât plătește armata SUA pentru exact aceleași lucruri. Deja se apreciază, în mai multe analize, că Beijingul are cea mai mare flotă militară din lume, depășind-o pe cea a Statelor Unite încă din anul 2021.

Xi Jinping, noul lider chinez ce are pretenția justificată de rezultate de a fi mai măreț decât predecesorii Mao și Deng la un loc, a dat deja semnalul în ultimii 5 ani că “tigrul chinezesc poate să iasă din pădure și să-și arate colții imenși”. Beijingul a ajuns astăzi atât de puternic încât nu mai are adversari planetari care să-i amenințe granițele, suveranitatea, economia, liderul infailibil sau sistemul politic totalitar comunist. Căci China, ajunsă economic și militar la vârful lanțului trofic planetar, nemaiavând dușmani care să-i pună în pericol evoluția, se teme mai mult de tulburări interne, decât de vreun pericol extern. Stabilitatea și liniștea publică sunt primul obiectiv guvernamental al conducerii partidului unic.

Numai pentru securitatea sa internă Beijingul alocă peste 200 miliarde $/an, inclusiv pentru recunoaștere facială generală a cetățenilor prin inteligență artificială, investind în sistemul de puncte sociale alocat în funcție de supunere, pentru clouduri guvernamentale de stocare a datelor, pentru supravegherea tuturor comunicațiilor celor 1,4 miliarde de chinezi, în blocarea internetului venit din exterior, pentru prevenirea răscoalelor uigure din Xinjian, cu fabricarea agendei publice, construirea și promovarea discursului ideologic oficial al partidului comunist unic etc.

China are astăzi controlul absolut al celor 1,4 miliarde de cetățeni ai săi, inclusiv pe aspectele vieții lor private, pe ce gândesc aceştia sau ce își doresc, pe numărul de copii permis sau pe tipul de distracție, pe relațiile sociale, profesionale și de familie, pe tipul de hrană și vestimentație. Atât de specifice sunt domeniile de control statal prin Partidul Comunist, încât, ca exemplu, există în China chiar și o poliție specializată doar pe sare, formată din 160.000 de polițiști, care controlează exploatările și comerțul cu sare ca monopol de stat pe modelul imperial roman din antichitate. Nimeni nu are voie în China să exploateze, să importe sau să comercializeze sare, fiind considerat produs strategic national, pentru că are folosință generală și în care se poate doza iod sau alte ingrediente după cum consideră Partidul Comunist. În China, pentru orice companie de peste 100 de angajați, e obligatoriu să ceri de la Partidul Comunist un director, care să stea și să fie plătit permanent de firmă, pentru o maximă supraveghere. Nimic nu scapă controlului imensului partid stat. Pedeapsa cu moartea, ca vârf reprezentativ al coerciției autoritariste din toate timpurile, este încă aplicabilă în China.

Guvernul, ca regulă performantă, își dorește să știe absolut tot, iar asta încă înainte să se întâmple. Un mecanism pe cât de genial pe atât de infernal creionează, cercetează, modelează și educă ideologic fiecare conștiință de chinez, fie că este vorba de țărani simpli sau de înalți lideri de partid. Mai mult, pentru perfecțiune, totul este supravegheat, stocat și interpretat prin cele mai înalte tehnologii de inteligență artificială. Astfel, supercomputerele guvernamentale chinezești procesează cantități imense de date în timp real, dau soluții și fac predicții cu mult timp înainte ca evenimente nedorite sau mișcări sociale deranjante să apară. China, în ciuda faptului că are cea mai mare populație din lume, este astăzi o perfecțiune în organizarea socială controlată.

Alianța orientală Moscova-Beijing, care amenință astăzi supremația occidentală, se completează și se bucură de o conjunctură general favorabilă. Rusia are încă un corp militar solid și arme de temut, ca moștenire din Uniunea Sovietică, resurse minerale și de hidrocarburi. Partenerul de alianță, China, are capacitate industrială uriașă, fonduri pentru investiții și cea mai mare populație a lumii. Strategia politică veche, cândva de succes, a Washingtonului din ultimul secol, de îngrădire (numită “containment”), de sufocare și izolare a adversarilor periculoși, cu tăierea comerțului, bruierea comunicațiilor propagandist-ideologice și blocarea accesului la resurse, este evident inoperabilă în cazul alianței Moscova-Beijing. Asta pentru că niciuna dintre cele două aliate orientale, nici Rusia și nici China, nu a putut fi izolată, nici de exterior și nici atât una de cealaltă. Cele două state mamut și-au construit împreună un sistem integrat articulat, foarte complex, care să-l înlocuiescă în totalitate pe cel actual occidental. Alianța orientală are și promovează propriul internet autonom, total izolat de restul lumii, propriile rețele de socializare, propriul sistem bancar SWIFT, propriul model de guvernare, proprile sisteme satelitare și cabluri submarine sau propriile sisteme “GPS”.

De fapt, toată incertitudinea care ne înconjoară astăzi cu evidenta anomie mondială, majoritatea tulburărilor funcționale din instituțiile internationale, criza energetică gravă, toate inconvenientele economice și sociale, toate războaiele informatice, hibride sau cu arme de foc în Siria, Irak și Ucraina se datorează acutizării conflictului global Orient-Occident. Oriunde ne-am uita astăzi pe Terra și în orice relatare mass-media observăm acest antagonism cu reflexii belicoase, între două civilizații și sisteme politice diferite, realitate care domină pe toate aspectele lumea noastră contemporană. În orice stat al lumii, instituții și unități administrative, civili și militari, sate și orașe, companii și state, partide politice și lideri, burse de mărfuri sau de hidrocarburi, totul se supune astăzi marelui zeu al acestui nou război mondial. De fapt, ce vedem și ce simțim în zilele noastre nu sunt lucruri noi , ci doar în forme noi, cu doar alți actori și alte alianțe sau mize față de cele din ultimele războaie mondiale.

Înaintea războiului recent din Ucraina, care este sub toate aspectele un litigiu Orient-Occident, catastrofa pandemiei Covid-19 a zdruncinat serios, parcă pregătitor, tot ce era stabil în zona occidentală. Practic Covid-19, despre care nimeni nu poate spune stiințific cum și de unde a apărut, cum s-a putut infecta primul om, a pregătit omenirea pentru schimbare sau mai exact pentru trecerea de la o societate deschisă la una autoritară și închisă. Statele democratice ale lumii, având ca bază statul de drept și filozofia liberală, au fost solicitate maxim în cei doi ani de pandemie, pentru că au fost nevoite să reducă toate libertățile cetățenilor lor, să suporte cheltuieli neprogramate imense, să consolideze sistemul polițienesc, să renunțe la transparență și la lideri cu vocația societății deschise, să reducă fondurile de culturalizare și educație pentru întreaga populație. Efectele pandemiei Covid 19 asupra sistemelor politice occidentale sunt dezastruoase și au anulat zeci de ani de eforturi de democratizare liberală ale generațiilor trecute.

Se estimează, prin mai multe analize economice, că impactul pandemiei Covid-19 la nivel mondial a adus pagube însumate economiilor lumii de minim 10 trilioane de dolari (adică zece mii de miliarde $). Dar, spre deosebire de spațiul alianței orientale mult mai puțin afectat, societatea occidentală a suportat 80% din aceste pierderi. În această perioadă neagră a omenirii, trei miliarde de oameni de pe tot globul și companiile lor angajatoare au fost plătiți de guverne pentru perioade lungi de stat acasă, de inactivitate sau având o productivitate foarte scăzută. Multe unități de producție sau servicii au rămas închise și după terminarea pandemiei. Tot în acest context dramatic, 4 miliarde de oameni au suferit de restricționarea mișcării, 1,5 miliarde de oameni au fost privați de educație la toate nivelurile de vârstă, 2,5 miliarde au fost împiedicați să muncească și altor 3 miliarde le-au fost interzise distracțiile pe care și le-ar fi permis înaintea pandemiei.

Pentru a putea înțelege dimensiunea celor 10 trilioane $ pierdute, să ne gândim că, de exemplu, trei cele mai mari companii din lume (Apple, Aramco și Microsoft) au fiecare o valoare activă de 2 trilioane. Războiul de 20 de ani din Afganistan a costat Occidentul 2,2 trilioane $, Drumul Mătăsii al Chinei e proiectat prin investiții de  un trilion. Așa cum, în cea mai mare investiție feroviară din lume din ultimii 10 ani, în superrețeaua internă a Chinei de mare viteză de 40.000 de Km, cu trenuri pe pernă magnetică, s-a investit 1 trilion $.

Desigur că cel mai păgubit de această pandemie globală este chiar sistemul politico-economic occidental. Totodată întreg sistemul filozofic, cultural, educațional și constituțional vestic, clădit cu greu încă de la Platon, Aristotel, Magna Carta, John Loke, Descartes, Hobbes, Jefferson, Madison etc, a fost corupt și sufocat prin măsuri restrictive ca de război, pentru a putea încetini sau bloca pandemia.

În Occident, din cauza pandemiei, mai toate drepturile civile și libertățile comerciale, de a alege și de a fi ales, de mișcare, de asociere, de comerț, de informare, de apărare personală, de a avea acces la sănătate și de păstrarea demnității, au fost foarte grav lezate. Însă, prin comparație, sistemul politico-economic oriental a avut pierderi de cinci ori mai puține decât cel occidental. La fiecare miliard pierdut de alianța orientală China-Rusia, datorită pandemiei, alianța occidentală condusă de Statele Unite a pierdut cinci miliarde. Quid Prodest ? (“cui folosește”: întrebare din practica și logica judiciară pentru a găsi autorul unei crime).

Pentru că cele mai mari pierderi, pe cât de previzibile pe atât de ireversibile, le-a avut sistemul politico-economic occidental, e de presupus ca originea virusului, dacă acesta este într-adevăr unul de sinteză în laborator și nu natural, se găsește în tabăra orientală.

În pandemie, China și chiar Rusia au avansat în doi ani, pe mai toți indicatorii de producție și export, în competiția lor revanșarda cu Occidentul, mai mult decât ar fi făcut-o fără Covid 19 în zece ani.

Rusia a adus în această alianță a Orientului, cu China, nu numai toate armele sale performante și arsenalul atomic aferent fabulos, resursele imense de hidrocarburi și de minerale, dar s-a asociat și cu o ambiție revanșardă după umilința pierderii Războiului Rece în fața Occidentului. Căci destrămarea lagărului țărilor socialiste subordonat Moscovei între anii 1945 și 1990, precum și disoluția întregii Uniuni Sovietice din decembrie 1991, sunt elemente cu încărcătură sentimentală imensă pentru actuala conducere de la Kremlin. Conform multor studii, sentimentele revanșarde motivează ideologic multe dintre elitele societății ruse contemporane, militari și mulți cetățeni ruși de rând. Lângă toate acestea, Rusia a venit și cu un lider ales dintre elitele școlilor sale militare și de spionaj, unul educat în spiritual conflictului mondial, veteran de Război Rece, hotărât să nu mai facă vechilor dușmani occidentali concesii (în comparație cu ultimul lider URSS, Mihail Gorbaciov). Vladimir Putin este astfel ideal alianței cu Beijingul.

China, după o răbdare și o abilitate care se poate asemăna în cultura românească doar cu a celui care se preface mort pentru a scăpa de urs, a ajuns astăzi la un nivel inimaginabil. Beijingul are astăzi o organizare politică, socială, militară, economică sau public educațională la perfecțiunea unui stup de albine, sau a unui mușuroi de termite. Desigur, această performanță are costuri mari în zona drepturilor și libertăților, filozofia liberală adusă lumii de către iluminiști și Revoluția Franceză nefiind deloc compatibilă aici. Doar confucianismul chinezesc, cu supunerea sa totală, se potrivește perfect.

Mai mult, pentru a fi și mai performantă de atât, China deja se organizează în toate domeniile importante excluzând decidentul uman și folosind doar inteligența artificială, ca ultimă formă de evoluție tehnologică și revoluție industrială. Este un nivel superior pe care, în formă teoretică, și l-ar dori în funcționare orice stat, iar rezultatele organizaționale prin folosirea inteligenței artificiale sunt atât de lipsite de erori sau de rebuturi investiționale, încât nici nu pot fi imaginate printr-o analiză cu mintea umană.

Desigur, ecuația aceasta chinezească, care printr-o alianță cu Rusia concurează pertinent imensa putere a Statelor Unite, demonstrează că nici măcar prudentul și vizionarul lider chinez Deng Xiaoping nu a prevăzut acest nivel de evoluție la care a ajuns China în doar 30 de ani, pentru că niciun om prin capacitățile biologice mentale duse la limite maxime nu ar fi putut să o facă.

 

BVB | Știri BVB

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (30/09/2022)

Raport consolidat pentru semestrul I 2022

PATRIA BANK S.A. (PBK) (30/09/2022)

Modificari in conducerea societatii

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (30/09/2022)

Autorizarea unui membru al Consiliului de Administratie

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (30/09/2022)

Alegere Presedinte CA si Comitete consultative