Update articol:

Opinie: Războiul pe Ucraina și Niprul liniștit

“Efectele și traumele unui conflict armat în nordul Mării Negre, pe Niprul ucrainean, cu armele cumplite din zilele noastre,  ar avea implicații inimaginabile pe mii de kilometri și asupra oricăruia dintre noi”.

 

Privind istoria omenirii, Orientul și Occidentul s-au luptat nemilos și cu orice ocazie pentru a câștiga supremația lumii. Diferențele majore culturale, religioase, de organizare socială sau cele economice dintre cele două zone geografice nemiscibile au dus în toate epocile la războaie cumplite, la mari migrații, la formarea unor imperii dominante sau a unor națiuni complet noi. Ciocnirea permanentă a civilizațiilor din Est și din Vest, născute pe fusuri orare antinomice cu meridiane enorm distanțate, a făcut ca lumea să se cutremure mereu sub război. Expedițiile de cucerire din Epoca Bronzului cum a fost cea a grecilor lui Agamemnon în contra Imperiului Hitit, precum și cele de mai târziu: campaniile militare ale lui Alexandru Macedon în Persia și Asia Centrală; atacurile necontenite ale barbarilor asupra Imperiului Roman; Marea Schismă care a divizat creștinismul în anul 1054; numeroasele cruciade papale trimise spre Ierusalim pentru Mormântul Sfânt; invaziile hunilor, cumanilor, slavilor sau ale turcilor spre Vest; înspăimântarea Europei de către armatele mongole supuse lui Gingis Han sau Timur Lenk; ocuparea Moscovei de către Napoleon I; Războaiele Opiului dintre China și Marea Britanie; Răscoala boxerilor din Peking de la sfârșitul dinastiei Qing; debarcarea trupelor engleze trimise de Winston Churchill la Gallipoli contra otomanilor și intrarea sovieticilor mareșalului Gheorghi Jukov în Berlinul anului 1945; Războiul Rece dintre URSS și Statele Unite sunt dovezi ale litigiului înepuizabil dintre Orient și Occident, care se va derula foarte probabil la fel și în viitor.

În același registru de confruntare veșnică Est-Vest se încadrează și războiul contemporan pe Ucraina, atât de prezent în mass-media, pentru că marile forțe orientale aliate, Rusia și China, se află într-un conflict cu Occidentul reprezentat de State Unite și aliații săi. Toată anomia pe care o vedem în zona de nord a Mării Negre este de fapt o luptă Orient-Occident pe resurse, pe poziții militare geostrategice, pe tipul de regim politic de urmat, pe ideologii, pe rute comerciale, pe însăși Crimeea cu rolul său de portavion imposibil de scufundat și pentru încă un pas spre titlul glorios de stăpân al lumii. După cum sunt poziționate taberele și armatele, putem observa că granița dintre cele două sfere mondiale politico-militare, dintre Est și Vest, trece astăzi prin Kievul ucrainean. Niprul, al treilea mare fluviu din Europa, a devenit astfel reper pe hărțile strategice de luptă și este astăzi un trofeu militar râvnit de marile forțe beligerante. Războiul iminent pe acestă zonă a ajuns atât de important la nivel mondial încât, Ucraina, chiar dacă în mod teoretic este un stat suveran și independent, nici măcar nu a fost chemată de mai marii lumii la negocierile prealabile diplomatice de pace, deși o privesc direct, fiind astfel neputincioasă în fața dramei care i se poate întâmpla. Kievul nu a avut nici timp alocat și nici măcar cui să-și pledeze cauza, “zeii zilei” fiind ori supărați, ori prea grăbiți de presiunea inevitabilului conflict.

Înțelepții greci ai antichității credeau că războaiele încep atunci când zeii sunt foarte mâhniți și nici măcar nu mai permit pledarea cauzei dreptății. Iar supărarea lor se isca atunci când vedeau la regi sau chiar la oamenii simpli multe răutăți, lăcomie, goană după avuția altora și purtare nesăbuită. Prin război zeii voiau să-i pedepsească pe muritori, să-i ducă la locul lor ursit din infernalul Hades unde să fie judecați fiecare pe legea dreaptă a lumii de apoi, adică să-i lase pe toți să sfârșească în suferință. Iar ceva mai rău decât războiul, cu toate ororile și nedreptățile sale, nu există pentru omenire. Acesta a fost văzut mereu ca o pedeapsă maximă pentru oameni, una finală și într-un fel purificatoare, o beznă în care mulți ignoranți intră cu credința de a câștiga ceva, însă din care nimeni nu poate ieși învingător. Toți grecii vechi știau că războiul, odată pornit, nu poate fi stăpânit de vreun muritor, căci totul rămâne la mila și în puterea năzuroasă a zeilor, iar aceștia sunt adesea foarte cruzi.

Homer ne spune că, din cei zece mii de viteji greci plecați să lupte în Războiul Troian care găsiseră un pretext frivol pentru a supune mândra cetate a lui Priam, s-au întors la casele lor doar atâția cât pot fi numărați pe degetele unei mâini. Toate miile de războinici greci fie au murit în luptă, fie au fost scufundați în mare de zeul Poseidon pe drumul de întoarcere. Dar și troienii, dușmani inventați din nimic ai grecilor, mult mai numeroși, au pierit aproape toți în același război, iar cetatea în dispută a fost ștearsă pentru totdeauna de pe fața pământului. Soarta cumplită a Troiei, cu suferințele și drama morții celor mai mari eroi ai lumii de atunci, este menirea oricărui loc de război din istoria lumii. Mai mult, după orice război, ca regulă, nici nu se mai știe exact de la ce a început furia morții și nici de ce au fost desâvârșite atâtea sacrificii de naivi, atâtea pieiri de tineri și chiar de copii total nevinovați, nimeni nu mai știe cine a vrut atâtea plânsete șfâșietoare de mame și soții. Se spune doar că așa a fost vrerea zeilor și atât.

Oricât ar părea de absurd, deși noi oamenii suntem evident vulnerabili, fiind construiți din materie biologică moale, avem o pasiune pentru a căuta permanent prilej de război. Oricum am face, oricât de ilogic și de tragic știm că este, la o scară mai mare sau mai mică, omenirea caută mereu conflictul și revine ciclic la starea de război. De ce o facem, de ce ne căutăm din când în când astfel distrugerea? Răspunsul este cu mult peste puterea noastră de înțelegere și doar zeii par a ști de ce. Războiul este cumva parte din noi, ca un fel de nebunie umană pe care o purtăm ca moștenire certă încă de la facerea lumii și care ne păstrează defectuoși.

Războiul, ca subiect primordial al existenței, a fost reprezentat obsesiv de către toate geniile artistice ale lumii, acesta având valoare de dramă supremă care urmărește peste tot omul. În “Antigona” lui Sofocle, una dintre cele mai grandioase opere ale antichității, scrisă acum 2500 de ani, frații Polinike și Etéocle cad pradă unei uneltiri și se ucid între ei în lupta pentru cetatea Teba. Războiul absurd teban face ca nimeni să nu-i mai supraviețuiască, iar din vechea cetate nu mai rămâne nimic, nici învingători și nici învinși, întocmai ca în Troia Iliadei lui Homer. Mai departe, în toată istoria și cânturile lumii, tot ce știm despre marii cuceritori este că războaiele purtate de aceștia nu le-au adus nimic în afară de moarte înainte de sorocul senectuții. Niciun mare învingător, strateg sau războinic al lumii nu a murit de bătrânețe, liniștit în patul său. Antichitatea l-a consemnat pe Xerses I, care prin războaie stăpânea peste 100 de popoare între India și Etiopia. Armatele sale au transformat atât Babilonul cât și Atena în ruine, dar a stârnit atâta ură încât a fost ucis la vârsta de 54 de ani, fără a se putea bucura de cuceririle sale fabuloase.

Tot astfel știm despre Alexandru Macedon, care după ce a întins prin bătălii sucesive cel mai mare imperiu cunoscut până la el, a murit la doar 32 de ani, de febră tifoidă, boală stârnită prin propriul său război. Mai târziu, Hannibal cartaginezul, deși îngenunchează Roma cu elefanții săi îngrozitori de război, ajunge din disperare să se otrăvească în exil, iar după el și din cuceririle sale nu rămâne absolut nimic. Apoi, știm despre Iulius Cezar, cel mai celebru general și împărat roman, care, după ce îi învinge în lupte pe bravii gali și pe toți dușmanii săi interni, sfârșește la rândul său ucis de sabie, căci războaiele au reputația funebră de a nu lăsa vreun învingător.

Marele general bizantin al împăratului Iustinian, Belisarie, a ajuns cerșetor și a sfârșit mizerabil pe treptele bisericii Sfânta Sofia, deși căutase prin războaie, toate câştigate, fala lumii. Hunul războinic Atilla, zis “ Biciul lui Dumnezeu”, a murit înecat cu propria vomă în noaptea nunții sale cu o prințesă a unui trib germanic cucerit, la doar 47 de ani. Sultanul otoman Baiazid, învingătorul Occidentului de la Nicopole, s-a sinucis la 43 de ani, după ce a fost plimbat ca prizonier într-o cușcă de către hanul tătar Timur Lenk.

Grandiosul francez Napoleon Bonaparte a fost umilit în detenție după pierderea bătăliei de la Waterloo și și-a găsit sfârșitul de inimă rea, la 52 de ani, pe insula Sfânta Elena. Ultimul țar al Rusiei, Nicolae al II-lea, a fost împușcat de revoluționarii bolșevici, la doar 50 de ani, într-un subsol, împreună cu familia sa imperială, deși Marele Război Mondial pe care și el l-a iscat nu se terminase încă. Așadar, mai toți marii eroi ai istoriei au fost invinși înainte de vreme de propriile războaie sau de efectele acestora. Mai aproape de istoria recenta, Hitler, Mussolini, Erwin Rommel, cel mai celebru feldmareșal al Wehrmacht-ului german, supremul amiral imperial japonez Yamamoto, militariști care au îngrozit lumea stârnind cel de Al Doilea Război Mondial, precum și președintele Franklin Roosevelt, căruia i se datorează intrarea SUA în aceeași conflagrație, n-au mai apucat sfârșitul conflictului planetar . Se dovedește astfel că războiul este o bestie hărăzită să devoreze tot, chiar și pe proprii “părinți”.

Suntem o generație foarte norocoasă care a fost scutită în ultimii 77 de ani de război, deși în istoria sa milenară Europa a fost într-un veșnic conflict. Cei mai mulți dintre noi știm câte ceva despre război doar din povești, din filme comerciale sau din documentare istorice pe care le-am văzut comod dintr-un fotoliu sau chiar în pijamale tolăniți pe sofa, eventual cu o pungă de floricele și o bere la îndemână. Nu avem nici cea mai vagă idee despre suferințele reale, fizice și psihice, pe care le îndură un om într-un conflict militar. Cei mai mulți dintre noi au văzut tunuri doar la parade militare festiviste, unde demonstrațiile nici nu se fac cu muniție reală. Nu stim însă ce înseamnă țipetele de groază, restricțiile militare, supa la gamelă, zgomotul gloanțelor și al exploziilor sau iluminatul la opaiț. Tot așa, nu știm nici ce înseamnă clădiri bombardate, străzi și orașe în ruină, mutilări corporale înfiorătoare, foamea, setea, întunericul, frigul, jafurile, violurile, lipsa unui medic și bolile cumplite aduse totdeauna de război. Nu știm ce înseamnă să ai prieteni și rude apropiate pe front sau dispărute acolo fără urmă, așa cum nu știm ce înseamnă alarmele aeriene de noapte care anunță că ai doar câteva minute să te refugiezi într-un subsol. Nici cele mai negre vise ale noastre nu pot plăsmui ce înseamnă un război real.

Suntem obișnuiți să avem informații din mai multe surse în timp real, cu poze, hărți și telefoane inteligente și nici măcar nu bănuim cum ar fi să cadă curentul electric și toate sistemele de comunicare. Suntem deserviți de mii de instituții și, doar apăsând tasta de urgență a telefonului, ni se pare firesc ca autoritățile să ne răspundă prompt în câteva minute, chiar și atunci când suntem deranjați că vecinii dau muzica tare, ni se pare că avem tensiunea cardiacă mărită sau că  ne-a rămas pisica speriată într-un pom. Ideea că într-un moment nu ar mai exista nici spitale și nici poliție, pentru că au fost distruse, sigur ne depășește. Războiul este absurdul întruchipat, este o tortură care pe mulți îi face să își dorească moartea decât să trăiască așa mizer.

Fiecare om din generația noastră trăiește mai bine decât regii de pe timpuri. Avem locuințe foarte confortabile climatizate, saltele moi și perne de puf, frigidere cu mâncare la discreție, folosim produse de lux pentru igienă și plecăm să ne distrăm în concedii. Facem nazuri la mirosurile de parfum sau al balsamului pentru rufe care nu ne plac, pentru că nu știm cum miroase războiul cu morții lăsați săptămâni pe străzi sau cangrena unei răni infectate. Nu ne imaginăm cum am rezista fără apă caldă mai multe zile, fără aragaz si apă curată de băut. Nu stim ce înseamnă să ajungi refugiat de război, să-ți părăsești urgent locuința doar cu lucrurile de pe tine, fără a ști măcar încotro te îndrepți. E greu de crezut că doar în urmă cu 77 de ani, în ultimul război din Europa, istoricii au consemnat că oamenii mâncau de foame pământ, ulei ars scurs din motoarele tancurilor, frunze din copaci sau proprii lor pantofi fierți, că existau adesea cazuri de canibalism și că o conservă de fasole expirată putea fi achizitionată doar în schimbul unor bijuterii. Suntem o generație care înțelege prea puțin ce înseamnă un război real, pentru că mai trăiesc prea puțini martori care să ne spună despre cum s-a trait pe front sau într-un oraș distrus.

Efectele și traumele unui conflict armat în nordul Mării Negre, pe Niprul ucrainean, cu armele cumplite din zilele noastre,  ar avea implicații inimaginabile pe mii de kilometri și asupra oricăruia dintre noi. Oricum războiul se resimte cu atât mai cumplit în societatea în care civilizația și confortul sunt mai avansate, pentru că este cu atât mai grea trecerea la injustiție, lipsuri, mizerie, foamete, boli și paraziți corporali. Suntem așadar ignoranți și firavi, mult mai nepregătiți de război decât oricare dintre strămoșii noștri care au trecut printr-un asemenea supliciu îngrozitor.

Războiul Orient-Occident pe Ucraina este foarte aproape de noi și, sperăm, precum vechii greci, ca zeii să nu fie atât de tare mâhniți pe regi și pe oamenii de rând și să permită pledarea cauzei noastre pentru un “Nipru liniștit”.

Autor: Ştefan Jicol  

BVB | Știri BVB

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (20/05/2022)

Notificare prag detineri/vot > 5%

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (20/05/2022)

Comunicat referitor tarife transport

Digi Communications N.V. (DIGI) (20/05/2022)

Optiuni pe actiuni acordate catre administratori si angajati

ROMCARBON SA (ROCE) (20/05/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (20/05/2022)

Hotarare CA privind aprobarea comitetelor consultative