Andrei Maioreanu: Expert în sectorul energetic, fost secretar de stat în Ministerul Energiei
De fiecare dată când apare o problemă în energie, încercăm să găsim o soluție pentru moment. Crește prețul energiei electrice, discutăm despre reducerea facturilor. Avem probleme cu producția, discutăm despre importuri. Se închide o capacitate de producție, căutăm să vedem cu ce o înlocuim. Apar dificultăți la Complexul Energetic Oltenia, căutăm o soluție „la iuțeală”, cum se zice pe la mine, la Târgu-Jiu.
În energie, improvizația costă. Iar uneori costurile deciziilor pe care nu le luăm astăzi se văd abia peste zece ani. Nu ne mai putem permite să continuăm așa. România are nevoie de o strategie energetică adevărată, cu obiective, termene și investiții asumate pe termen lung.
Investițiile din acest sector sunt mari, durează mulți ani și nu pot fi pornite sau oprite în funcție de schimbarea unui ministru sau a unui guvern. Trebuie să știm unde vrem să ajungem peste zece, douăzeci sau treizeci de ani și ce trebuie să facem astăzi pentru a ajunge acolo.
-
În 2018-2019 am încercat să construim această viziune
Am coordonat, din poziția de secretar de stat în Ministerul Energiei, procesul de elaborare a Strategiei Energetice a României 2019–2030, cu perspectiva anului 2050. Nu era un document făcut pentru un mandat politic, ci încerca să stabilească direcția în care trebuia să meargă sistemul energetic românesc, pornind de la resursele pe care le avem, de la necesarul economiei și populației și de la schimbările care aveau loc la nivel european.
Strategia pleca de la un principiu simplu: România are nevoie de un sistem energetic mai puternic, mai sigur și mai stabil. Asta însemna capacități noi de producție, modernizarea celor existente, investiții în transport și distribuție, eficiență energetică și valorificarea resurselor naționale.
Am identificat atunci și investiții strategice. Grupurile 3 și 4 de la Cernavodă, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești, o nouă capacitate de 600 MW la Rovinari. Important nu era însă doar să avem o listă de proiecte, ci să stabilim niște repere în jurul cărora România să-și construiască politica energetică și investițiile.
Nu spun că o strategie elaborată în 2019 trebuie aplicată astăzi literă cu literă. Au trecut șapte ani, tehnologiile și piața europeană s-au schimbat. Suntem în criză energetică și avem un război la granița României. O strategie trebuie actualizată tocmai pentru a ține cont de asemenea schimbări.
-
Energia are nevoie de predictibilitate
O centrală nucleară nu se construiește într-un mandat. O hidrocentrală importantă nu se termină într-un an, iar rețelele de transport și distribuție nu se modernizează printr-o ordonanță de urgență. Nu putem nici să închidem capacități de producție fără să știm din timp ce punem în locul lor. Să știm exact, nu „în principiu”.
-
Același lucru este valabil pentru investițiile private
O companie care investește în țară sute de milioane de euro trebuie să știe care va fi direcția politicii energetice a României peste 10 sau 15 ani. Producătorii, transportatorii, distribuitorii și furnizorii au nevoie de reguli și obiective previzibile pentru a-și construi programele de investiții.
România are avantajul unui mix energetic diversificat și al unor resurse interne importante. Avem resurse hidroenergetice și nucleare. Avem gaze naturale, cărbune și un potențial important pentru regenerabile. Problema nu este să alegem ideologic o sursă împotriva alteia, ci să stabilim ce rol are fiecare în securitatea energetică și în competitivitatea economiei românești.
Trebuie să știm cât vrem să producem, din ce surse, ce capacități construim, cât costă investițiile, cine le finanțează și în ce termen trebuie realizate. Abia după aceea putem discuta serios despre prețuri și despre competitivitatea economiei.
-
Strategia trebuie să treacă dincolo de un mandat politic
În 2019 am susținut ca Strategia Energetică și Planul Național Integrat Energie-Schimbări Climatice să nu rămână simple documente ale unui minister sau ale unui guvern, ci să fie asumate de Parlament. Motivul era nevoia de continuitate. O strategie națională trebuie să fie reper pentru legislație, reglementări și investiții, indiferent cine conduce Ministerul Energiei peste doi sau patru ani.
De aici trebuie să începem. România nu duce lipsă de resurse energetice și nici de specialiști. Duce lipsă de continuitate în decizie. În loc să discutăm separat, și de fiecare dată sub presiunea momentului, despre cărbune, gaze, nuclear, hidro sau regenerabile, hai să stabilim mai întâi cum vrem să arate sistemul energetic românesc peste 20–30 de ani.
Energia nu poate fi condusă de la o criză la alta. România are nevoie de o direcție pe termen lung, iar această direcție începe cu o strategie energetică serioasă, realistă și asumată.
| Știri BVB