Update articol:

RSF semnalează înrăutăţirea situaţiei presei în Afganistan de la revenirea talibanilor la putere

afganistan

La un an de la revenirea talibanilor la putere în Afganistan, numeroase instituţii media din această ţară au fost închise, potrivit organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), cu sediul la Paris – transmite sâmbătă DPA, potrivit Agerpres.

Numeroase instituţii de presă şi-au încetat activitatea şi sute de jurnalişti şi-au pierdut locurile de muncă, a făcut cunoscut organizaţia.

”Jurnalismul în Afganistan sângerează până la moarte”, a declarat directorul RSF, Christian Mihr, potrivit unui comunicat difuzat vineri. ‘Talibanii au promulgat numeroase legi care restricţionează libertatea presei şi încurajează persecuţia şi intimidarea presei şi a jurnaliştilor”, a adăugat el.

Potrivit RSF, o treime din cele 550 de instituţii media care erau active la 15 august 2021 – ziua în care talibanii au preluat din nou controlul după mai bine de 20 de ani – au fost închise.

Între timp, numărul jurnaliştilor a scăzut cu mai mult de jumătate, ajungând la 4.750, femeile fiind afectate în mod special. Aproximativ 75% dintre jurnalistele afgane şi-au pierdut locul de muncă sau au încetat să mai lucreze de teama talibanilor, a declarat RSF, adăugând că în 11 din cele 34 de provincii afgane nu mai există jurnaliste.

Talibanii au îngreunat foarte mult munca jurnaliştilor, consemnează RSF, menţionând cenzura şi autocenzura din ce în ce mai mari, precum şi un val de arestări arbitrare ale lucrătorilor din mass-media.

De la preluarea controlului de către linia dură, cel puţin 80 de lucrători din mass-media au fost arestaţi pentru perioade diferite de timp şi, în unele cazuri, “într-un mod foarte brutal”. Afganistanul se află în prezent pe locul 156 din 180 de ţări în clasamentul RSF privind libertatea presei.

Chiar şi înainte de revenirea talibanilor la putere, jurnaliştii afgani s-au confruntat cu adversităţi, aminteşte RSF, mulţi dintre ei fiind persecutaţi şi ameninţaţi. Cu toate acestea, ţara a reuşit să promoveze unul dintre cele mai diverse peisaje mediatice din regiune.

În timp ce Afganistanul marchează un an de la preluarea puterii de către talibani în august anul trecut, afganii din exil şi susţinătorii lor din întreaga lume au plănuit să se adune pentru a protesta împotriva regimului opresiv al liniei dure.

La Berlin, manifestanţii urmează să se adune sâmbătă în faţa Ministerului de Externe şi în apropierea cancelariei pentru a cere guvernului să evacueze mai mulţi afgani aflaţi în pericol, scrie DPA.

Între timp, la Kabul, un protest paşnic al câtorva zeci de femei care mărşăluiau sâmbătă pe străzi scandând “Hrană, muncă şi libertate” a fost atacat şi oprit de forţele talibane. Drepturile femeilor au fost sever restricţionate sub noul regim.

BVB | Știri BVB

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (04/10/2022)

Raport tranzactii cu parte afiliata (NAVROM) 23 sept. - 03 oct. 2022

PREBET SA AIUD (PREB) (04/10/2022)

Hotarari AGA O & E 3 Octombrie 2022

Call Warrant on Siemens AG (RCSIE23C1) (04/10/2022)

Reluare tranzactionare - ora 14:10 - Notificare Raiffeisen Centrobank AG modificare limita variatie

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (04/10/2022)

Tranzactii parti afiliate - EFSA - OPCOM

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (04/10/2022)

Renuntare mandat membru al Comitetului de Audit