Update articol:

Rusia: Guvernul propune extinderea restricţiilor asupra mişcărilor de capital până la finalul anului

rusia

Guvernul rus a propus marţi extinderea, până la finalul anului, a restricţiilor asupra mişcărilor de capital, în urma cărora exportatorii trebuie să convertească în ruble veniturile în valută, până la finalul anului, o decizie care ar urma să sprijine rubla, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Măsurile adoptate în octombrie, printr-un decret semnat de preşedintele Vladimir Putin, s-au dovedit a fi eficiente, a precizat Executivul într-un mesaj pe contul de Telegram. Măsurile actuale urmau să expire în aprilie.

După anunţul autorităţilor de la Moscova, rubla a atins cel mai ridicat nivel faţă de dolar din ultima săptămână, în condiţiile în care vânzarea pe piaţa valutară internă a sumelor obţinute din exporturi au stimulat evoluţia rublei în ultimele luni din 2023.

Marţi dimineaţa, rubla s-a apreciat cu 0,1% în raport cu moneda americană, până la un curs de 87,73 ruble/dolar, după ce mai devreme atinsese cel mai ridicat nivel din 16 ianuarie.

Firmele exportatoare, ale căror nume nu au fost date publicităţii, trebuie să depoziteze în băncile ruseşti nu mai puţin de 80% din veniturile în valută, apoi să vândă cel puţin 90% din aceste câştiguri pe piaţa internă, în două săptămâni.

BVB | Știri BVB
AAGES S.A. (AAG) (04/05/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 27 aprilie - 01 mai 2026

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (04/05/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 30.04.2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (04/05/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 27-30.04.2026

MedLife S.A. (M) (04/05/2026)

Notificare rascumparare actiuni proprii 27 aprilie - 1 mai 2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (04/05/2026)

Contract cf. art. 234 lit i) Reg. ASF 5 din 2018