Autor: Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație BNR
Războiul abia începuse, iar naziștii deja pregăteau o operațiune de destabilizare a economiei britanice prin…inflație. Mai exact, avioanele germane urmau să arunce bani falși deasupra Marii Britanii. Planul era ca oamenii să îi adune, să îi cheltuie, inflația să o ia razna, iar încrederea în liră să dispară, prăbușind economia. Germanii știau foarte bine cum se termină acest film, se „pricepeau” la inflație, trecuseră printr-o hiperinflație cum nu se mai văzuse, cu doar 16 ani înainte.
Prima încercare, denumită Operațiunea Andreas, a scos un număr limitat de falsuri. Însă unele falsuri trimise pentru verificare în Elveția au ajuns inclusiv la Banca Angliei, unde au fost considerate autentice. În 1942, proiectul a fost relansat sub conducerea ofițerului SS Bernhard Krüger, al cărui nume avea să-l poarte.
Pentru producția la scară industrială, naziștii au organizat o tipografie în lagărul de concentrare Sachsenhausen, lângă Berlin. Acolo au adunat 142 de prizonieri evrei cu experiență vastă în tipografie, gravură, grafică sau activități bancare, cei mai buni găsiți. Totul în cel mai mare secret, ferit de ochii tuturor, inclusiv de ochii altor prizonieri.
Cum supraviețuirea lor depindea de succesul acestei misiuni, au dus falsificarea la rang de artă.
Hârtia a fost una dintre cele mai dificile provocări. Trebuiau reproduse textura, aspectul și filigranul bancnotelor autentice. După numeroase experimente, au obținut o hârtie care, potrivit Băncii Angliei, imita atât aspectul, cât și senzația la atingere a originalului. Cerneala ascundea o ironie. Cea folosită de britanici provenea chiar din Germania, descrisă drept „negru de Frankfurt”, preparată din cărbune de viță-de-vie și ulei de in. Falsificatorii aveau astfel acces la cerneală de aceeași proveniență.
Bancnotele Băncii Angliei aveau circa 150 de mici defecte strecurate intenționat în desen, ca elemente de siguranță. Falsificatorii le-au găsit și le-au copiat pe toate. Cum bancnotele autentice au o textură aparte, după numeroase experimente, naziștii au reușit să reproducă atât aspectul, cât și senzația la atingere a originalului. Cu mâinile murdare deținuții frecau și împătureau bancnotele proaspăt tipărite, ca să le dea aspectul unor bani care trecuseră deja prin multe buzunare.
Puși să aleagă între propria viață și a servi un regim criminal care îi trimitea pe semenii lor la moarte, unii deținuți au încercat să tragă cât mai mult de timp, amânând pe cât puteau reușita. În cele din urmă, după amânări multiple, sub amenințarea armelor, au dus misiunea la capăt. Unele „Bernhard-uri” erau atât de bine realizate, încât erau practic imposibil de deosebit de bancnotele autentice.
Astfel au falsificat aproape 9 milioane de bancnote de 5, 10, 20 și 50 de lire, cu o valoare nominală de circa 134 de milioane de lire. Peste 10% din valoarea bancnotelor aflate atunci în circulație. Sau cea mai mare falsificare de bancnote din istorie, potrivit Guinness World Records. Cât a intrat efectiv în circulație rămâne și astăzi un mare mister.
Planul cu aruncarea banilor din avion a fost abandonat, naziștii și-au dat seama că mai bine le cheltuie decât să le „arunce”. Lirele false au fost astfel folosite pentru cumpărarea de bunuri necesare războiului și pentru plata spionilor. Însă în 1943, un funcționar bancar a identificat un fals venit printr-o bancă britanică din Tanger, Maroc. Bancnota părea perfectă. Numărul de serie figura însă deja în registre ca „plătit”. Falsurile Bernhard aveau un punct slab. Naziștii nu spărseseră sistemul de numerotare ci refoloseau serii de pe bancnote reale, un număr limitat de serii desigur. În același an, Banca Angliei a oprit emiterea bancnotelor de 10 lire și peste.
În 1945, cu Reichul în prăbușire, o parte din echipamentele de falsificare și stocurile de bancnote au ajuns pe fundul lacului Toplitz. Deținuții au fost eliberați de americani pe 6 mai 1945. Unul dintre ei, Adolf Burger, a scris memoriile din care s-a făcut celebrul film „Die Fälscher” / „The Counterfeiters”, film ce a câștigat chiar un Oscar în 2008.
Bancnota de 10 lire a revenit în circulație abia în 1964, cea de 20 în 1970, iar cea de 50 în 1981, după 38 de ani de pauză, cu noi elemente de siguranță.
Falsurile au continuat să apară în circulație mulți ani după război. Iar lacul Toplitz era în continuare o “sursă” de lire sterline: în 1959, un scafandru găsea lăzi cu bancnote de 5 lire. În 1963, statul austriac a recuperat alte bancnote, arse un an mai târziu sub privirile a doi oficiali ai Băncii Angliei. În 2000, Adolf Burger privea noi lăzi cu bancnote recuperate din apă. Le-a recunoscut pe loc: „Astea sunt cele pe care le tipăream eu”.
PS: În poză este singurul fals (sper!) din colecția mea: o bucățică de istorie, realizată într-un lagăr nazist de Burger și colegii săi și certificată ca atare.
