Update articol:

Sorin Boza răspunde marilor consumatori de energie: „Mecanismul de sprijin este pentru a acoperi banii pe care CEO nu îi poate obţine prin preţ, evitând  dispariţia companiei şi implicit a 25% din producția de energie a țării”

Sorin Boza, preşedintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, reacţionează la declaraţiile Asociației Marilor Consumatori de Energie din România (ABIEC), care și-a manifestat îngrijorarea privitor la demersurile Guvernului/autorităților, anunțate în presă, în legătură cu mecanismul de sprijin pentru Complexul Energetic Oltenia (CEO) prin care, timp de 10 ani de zile, toți consumatorii finali de energie electrică ar urma să plătească până la 10,5 miliarde de lei pentru a susține costurile cu certificatele de emisii pe care CEO trebuie să le cumpere pentru a produce energie electrică.

Asociația Marilor Consumatori de Energie din România (ABIEC) atrage atenția, prin vocea preşedintelui ABIEC Marian Năstase, că orice schemă suplimentară de sprijinire a sectorului energetic anulează competitivitatea industriei românești, în lipsa unor măsuri similare pentru sectoarele industriale, implementate la nivelul Uniunii Europene.

Sorin Boza ne-a declarat: „Sincer îl înțeleg pe domnul preşedinte (n.r. Marian Năstase) și îi înțeleg punctul de vedere pentru că acum 4 ani de zile eram și eu de cealaltă parte a mesei, a consumatorilor. Însă aș vrea să clarific trei puncte importante pe care domnia sa le-a transmis. 

În primul rând, aș dori să îi felicit pe marii consumatorii de energie că au investit aproape 1 miliard de euro în instalații performante; însă, în acelaşi timp, vreau să îl  informez pe domnul preşedinte că Complexul Energetic Oltenia a investit singur 1 miliard de euro în investiții de mediu pentru a fi conform astăzi din toate punctele de vedere, respectând toată legislația UE. Din păcate, aceste investiţii înrăutățesc costurile de producție la ora actuală, dar CEO este conform cu toate normele europene în vigoare de protecția mediului.

În al doilea rând, sunt sigur că și domnul preşedinte, dacă era în locul meu, principalul target al unui director general este să internalizeze costurile de CO2 în costurile de producție. Sunt sigur că oricare mare producător ar face acest lucru.  Același lucru îl fac și eu. Internalizarea costurilor de CO2 arată un management corect al unei companii. Constatarea că prețurile certificatelor este inclus în prețul uriaș al megawatului este perfectă, numai că acest lucru derivă tocmai din structura actuală a pieţei monocombustibil și cu o piaţă de echilibrare atipică pe care o are România astăzi.

Suntem singura ţară cu structură  monocombustibil – nu avem acel mix care ne-ar ajuta pentru a avea un cost de energie mult mai ieftin și constant pentru o perioadă mai lungă de timp.  

CEO deține astăzi 25% din piață, avem prețul marginal dat tocmai de aceste certificate, astfel încât situația din România are două lucruri paradoxale: CEO nu va putea niciodată să își recupereze în totalitate cheltuielile cu CO2 riscând să intre în insolvenţă. Al doilea lucru paradoxal este că ceilalți producători obțin profituri mari crescând preţurile tocmai  datorită acestor certificate de CO2 pentru care nu au nici o obligație de a le achiziționa. Eu sunt obligat să le pun în costul de producție, mă duc la un cost de producţie plus CO2, iar ceilalți -pentru că avem această piaţă  monocolor – urcă preţul  sub mine și după mine.

Mecanismul de sprijin la care se referă distinsul domn  este doar pentru a acoperi aceste sume pe care CEO nu le poate obţine astăzi prin preţ, având scopul de a evita dispariţia companiei şi implicit a 25% din producția de energie a țării și pentru a ține prețul undeva cât mai jos posibil, este vorba de un preț corect al energiei pe piaţa din România.

Cum ar arăta SEN (Sistemul Energetic Naţional) fără CEO?

Îi recomand domnului preşedinte să studieze planul de dezvoltare a rețelelor de transport realizat de Transelectrica și care este public pe site-ul ANRE. 
Prețurile la energie electrică în România, fără CEO, pot fi oricând oricât de mari, nu vor avea din păcate limite superioare – credeţi-mă pe cuvânt, pentru că ştiu ceea ce vorbesc. 

Înțeleg că suntem îngrijorați, însă îngrijorarea ar trebui să vină din altă parte. România este situată geografic  între trei țări care nu plătesc certificate de CO2. Când nu plăteşti CO2 există posibilitatea de dezindustrializare imediată, aici trebuie ca  România să lucreze şi să își creeze un plan de acţiune în perioada următoare, pe asta ar trebui să se focalizeze România pe următorii 10-15 ani.

Acum o lună de zile, la Varșovia, am definit  împreună cu toți producătorii de energie pe cărbune un program de tranziţie. Cărbunele nu poate dispărea  – acesta este mesajul pe care doresc să îl transmit –  cărbunele nu poate dispărea mâine, trebuie să existe un plan de tranziţie care va fi diferit de la țară la țară. Trebuie să venim cu un plan de reindustrializare și reconversie profesională a zonelor monocombustibil cum e zona Olteniei şi a Văii Jiului”.