Update articol:

Studiu Boston Consulting Group (BCG) – Massachussets Institute of Technology (MIT) despre avantajele inteligenței artificiale pentru companii: La nivel global, aproape 60% dintre managerii de companii cu funcții executive, au o strategie IA, in creștere de la 39% în 2017

Un studiu realizat recent de MIT Sloan Management Review (MIT SMR), BCG GAMMA și BCG Henderson Institute arată o creștere semnificativă în utilizarea inteligenței artificiale (IA): 57% dintre respondenți realizează proiecte pilot sau implementează IA, 59% au o strategie IA și 70% înțeleg modul în care IA poate genera valoare pentru afaceri; aceste cifre sunt semnificativ mai mari decât acum patru ani. Mai mult, un număr din ce în ce mai mare de companii recunoaște că este important ca afacerea să își sporească competențele IA.

„În România, procentul este de peste 10 ori mai mic” estimează Bogdan Belciu, Partner BCG Romania.

Totuși, doar 10% din companii obțin deja beneficii financiare semnificative din utilizarea inteligenței artificiale. „Cel mai important motor pentru a genera beneficii măsurabile din IA nu sunt algoritmii și nici tehnologia – ci este prezența umană,” spune coautorul raportului, Shervin Khodabandeh.

În ciuda acestor tendințe, doar una din zece companii generează beneficii financiare semnificative din IA. De ce un număr atât de mic? Cercetările BCG arată că aceste companii își modifică în mod specific procesele pentru a facilita învățarea organizațională cu IA. O mai bună învățare organizațională le permite să se adapteze si sa acționeze rapid atunci când apar schimbări: accentul este pus in mod strategic pe învățarea organizațională și nu doar pe învățarea automată.

Învățarea organizațională cu IA poate fi solicitantă. Este nevoie ca oamenii și tehnologia să lucreze nu numai împreună, ci și să învețe unii de la ceilalți, iar acest lucru necesită timp, o metodologie specifica aplicata într-un context adecvat. Acest ciclu de învățare reciprocă face ca atât oamenii cat și tehnologia să devină mai inteligenți, mai relevanți și mai eficienți. Învățarea reciprocă între om și tehnologie este esențială pentru succesul cu IA, dar este dificil de realizat la scară largă.

BCG a analizat răspunsurile a mai mult de 100 de întrebări din cadrul sondajului pentru a înțelege mai bine ce le permite companiilor să genereze beneficii financiare semnificative din IA si a constatat că a avea elementele de bază (cum ar fi datele, tehnologia și oamenii potriviți) organizate în jurul unei strategii corporative nu este suficient. Doar 20% dintre companii obțin beneficii financiare semnificative doar cu ajutorul acestor elemente fundamentale. Obținerea elementelor de bază și construirea de soluții IA care pot fi implementate și utilizate îmbunătățesc șansele de a obține beneficii financiare semnificative, însă de doar 39%. Constatarea cheie a BCG: doar atunci când organizațiile adaugă capacitatea de învățare cu IA se pot obține beneficii semnificative. Astfel, învățarea organizațională cresc șansele unei organizații de a genera beneficii financiare semnificative la 73%.

Organizațiile care învață și se dezvoltă cu ajutorul IA prezintă trei caracteristici esențiale:

  1. Facilitează învățarea sistematică și continuă între oameni și tehnologie: Învățarea organizațională cu IA nu reprezintă doar o tehnologie care învață să fie autonomă, oamenii care „predau” tehnologiei sau tehnologii care „învață” oamenii: sunt toate trei la un loc. Organizațiile care permit oamenilor și tehnologiilor să învețe continuu unii de la ceilalți, utilizând toate cele trei metode, au șanse de cinci ori mai mari să obțină beneficii financiare semnificative decât organizațiile care abordează o singură metodă.
  2. Dezvoltă mai multe moduri în care oamenii și tehnologia pot interacționa, în moduri diferite, în funcție de context: învățarea reciprocă cu IA provine din aceste interacțiuni om-tehnologie; implementarea modului (modurilor) de interacțiune adecvat(e) în contextul adecvat este esențială.

De exemplu, unele situații pot necesita un sistem IA pentru a face o recomandare, iar oamenii să decidă dacă îl vor implementa. Unele medii mai complexe pot necesita ca oamenii să genereze soluții, iar IA să evalueze calitatea acestor soluții. Avem în vedere cinci moduri de a structura interacțiunile om-tehnologie. Organizațiile care utilizează în mod eficient toate cele cinci moduri de interacțiune, au de șase ori mai multe șanse de a obține beneficii financiare semnificative în comparație cu organizațiile care utilizează doar un singur mod de interacțiune.

  1. Se transformă prin intermediul învățării și învață pentru a se transforma: structurarea interacțiunilor om-mașinărie, pentru a învăța prin metode multiple, necesită schimbări semnificative și uneori incomode. Organizațiile care fac modificări ample ale mai multor procese au șanse de cinci ori mai mari să obțină beneficii financiare semnificative în comparație cu cele care fac doar câteva modificări la câteva procese. Aceste organizații nu își schimbă doar procesele pentru a utiliza IA, ci își schimbă procesele ca răspuns la ceea ce învață de la IA.

Învățarea organizațională cu IA necesită, se bazează și conduce la schimbări organizaționale semnificative. Acest raport oferă o viziune clară, bazată pe dovezi, despre modul de gestionare a învățării organizaționale cu AI.

 „Chiar dacă tot mai multe companii investesc în tehnologii IA și lansează noi inițiative, doar o mică parte a acestora obțin un câștig semnificativ. Grupul de companii care știe să beneficieze de inteligența artificială creează sisteme integrate AI-Human, în care IA învață de la om, iar omul învață de la IA. Important este ca cele două să aibă cât mai multe de învățat una de la alta, ceea ce va avea ca rezultat beneficii mai mari.”, a subliniat coautorul raportului, Shervin Khodabandeh.

“Obținerea de beneficii financiare semnificative din IA nu este o caracteristică exclusivă a companiilor digitale,” notează coautorul raportului François Candelon. „Pe parcursul acestei cercetări, s-a observat că succesul nu este legat de experiența, industrie sau zonă geografică. Fie că este vorba de o companie europeană de energie precum Repsol, sau de o companie de telecomunicații indiană precum Airtel Bharti sau de un retailer din SUA ca Walmart, companiile pot câștiga prin luarea deciziilor corecte și curajoase care duc la acceptarea și învățarea organizației folosind inteligența artificială.”

„Un lucru important de reținut din această cercetare este că întreprinderile trebuie să își calibreze investițiile în tehnologie, oameni și procese de învățare,” adaugă coautorul raportului, David Kiron. „Investițiile financiare în tehnologie și în oameni sunt importante, dar investiția de capital social în învățare este esențială pentru a crea valoare semnificativă prin intermediul IA.”

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/11/2020)

Comunicat referitor la comentarii media

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (27/11/2020)

Autorizatie ASF - Modificare act constitutiv

ELECTROARGES SA (ELGS) (27/11/2020)

Prelungire mandat reprezentant permanent Benjamins United SRL