Update articol:

Suspendarea temporară a distribuţiei în afara României a anumitor medicamente – avizată favorabil de Comisia Europeană

https://pixabay.com/ https://pixabay.com/

Comisia Europeană a avizat favorabil solicitarea României privind adoptarea în procedură de urgenţă a suspendării temporare a distribuţiei în afara ţării a anumitor medicamente din categoria antibiotice şi antitermice cu administrare orală, a informat, joi, Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă.

“Măsura este una cu caracter temporar, se va aplica pe o perioadă de trei luni, în contextul situaţiei epidemiologice actuale şi este menită să asigure continuitatea disponibilităţii acestor medicamente pentru pacienţii români”, se arată în comunicat.

Este vorba despre denumirile comune internaţionale de antibiotice Amoxicillinum, Amoxicillinum + Acidum Clavulanicum, Azithroycinum, Cefuroxinum, Clarithromycinum, Phenoxymethylpenicillinum, Sulfamethoxazolum + Trimethoprium, dar şi despre antitermicele de uz pediatric Ibuprofenum şi Paracetamolum.

Potrivit MS, măsura nu afectează exportul medicamentelor fabricate de către producătorii români, ci se referă doar la oprirea distribuţiei intracomunitare a medicamentelor alocate pieţei din România.

În luna ianuarie 2023, autorităţile române au notificat Comisia Europeană cu privire la proiectul de “Ordin privind aprobarea Listei medicamentelor antibiotice şi antitermice cu administrare orală a căror distribuţie în afara teritoriului României se suspendă temporar pe o perioadă de 3 luni” şi au solicitat adoptarea documentului în procedură de urgenţă, prevăzută la articolul 6 alineatul (7) din Directiva (UE) 2015/1535.

După examinarea proiectului de ordin, Comisia a afirmat că solicitarea adoptării în procedură de urgenţă “este justificată”, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026