Update articol:

Viorel Panait, Comvex: Am pus în funcțiune cel mai rapid terminal de cereale din Europa; dezvoltăm o extindere a terminalului de cereale și avem în vedere construirea unui nou terminal

Viorel Panait

Suntem încrezători că vom putea raporta pieței și investitorilor rezultate bune pentru 2021, pe măsura așteptărilor acestora, ne-a spus Viorel Panait, directorul general al Comvex Constanța (CMVX).

Compania a pus în funcțiune un terminal de cereale având capacitatea de 200.000 tone și vizează extinderea acestuia, precum și construirea unui nou terminal pentru produse chimice lichide, potrivit lui Panait.

COMVEX este lider pe piață, specializat în manipularea, depozitarea și transbordarea materiilor prime solide vrac: minereuri de fier, cărbuni, cocs, bauxită.

Printre clienții COMVEX se numără Liberty Galați, Transport Trade Services, Alum, Vitol, CRH România și CRH Serbia, Holcim România, Sisecam Soda Lukavac, Glencore International AG, Agent Plus D.O.O, Viterra, Al-Dahra Agriculture România, Global Grain International, TOI Commodities și Cerealcom.

 ***

Cum ați încheiat anul 2021 din punct de vedere financiar?

Viorel Panait: Comvex  este listată pe piață AeRO BVB și respectă un calendar financiar de comunicare către piața de capital. Semestrul I s-a încheiat cu rezultate foarte bune pe fondul, pe de o parte, a unei producții agricole robuste în România dar și în țările vecine aflate în hinterlandul portului Constanța, precum și a creșterii activității în semestrul I în industria de ciment, siderurgie și energetică din aceste țări. Evoluția aceasta a continuat accelerat și în semenstrul II, astfel încât suntem încrezători că la încheierea și raportarea situațiilor financiare pentru anul 2021  vom  putea raporta pieței și investitorilor rezultate bune, pe măsura așteptărilor acestora.

Care sunt cele mai recente investiții?

Viorel Panait: Am pus în funcțiune un terminal de cereale având capacitatea de 200.000 tone. Este cel mai rapid terminal de cereale din Europa având o capacitate de recepție zilnică de peste 52.000 tone și o capacitate de încărcare a navelor de până la 72.000 tone pe zi. Acest terminal este apt să primească nave pentru transportul cerealelor având capacitatea de până la 110.000 tone. În mod evident, această capacitate folosește tuturor, producători, comercianți, transportatori, aducând eficiență și profitabilitate fiecăruia. Transportul este o activitate în slujba comerțului, iar investiția noastră, fiind asociată și cu un proiect realizat de Compania Administrația Portului Constanța de creștere a capacității feroviare, este de natură să faciliteze activitatea transportatorilor feroviari în ansamblul portului Constanța. Noi suntem încrezători că, lucrând în concert, împreună cu toți ceilalți operatori portuari, vom putea mări performanța generală a portului Constanța.

Ce planuri de viitor aveți?

Viorel Panait: În prezent, dezvoltăm o extindere a terminalului de cereale, un nou punct de descărcare a barjelor și avem în vedere construirea unui nou terminal. Analizăm și posibilitatea procesării unor noi materiale cu impact economic redus pentru diferite industrii. Am inițiat două contracte de cercetare pentru a studia impactul eliberării de oxizi în creșterea plantelor utilizând produse rezultate din reciclarea unor produse minerale pe care le procesăm cu o instalație pe care am dezvoltat-o la Comvex.

Care este investiția în noul terminal de produse lichide? Cum o finanțați?

Viorel Panait: Avem în vedere să construim un nou terminal pentru produse chimice lichide, pe care le considerăm ca fiind de viitor. Există disponibilitate din partea Administrației portuare să se implice în dezvoltarea teritoriului ca infrastructură, dar și a noastră pentru construirea echipamentelor pe terenul pe către îl utilizăm și pe care dorim să dezvoltăm această investiție.

Cum finanțați activitatea? Apelați și la fonduri europene?

Viorel Panait: Desigur; Societatea menține un nivel de solvabilitate bun pentru activitatea curentă iar în ceea ce privește proiectele de investiții, colaborarea cu Raiffeisen Bank și EximBank s-a dovedit o soluție de succes. Desigur, sunt de luat în considerare și alte posibilități care să implice piața de capital.

Cum adaptați noilor cerințe de tranziție la economia verde?

Viorel Panait: Dacă am întreba un student politehnist cum se fabrică fonta, el ne-ar răspunde că trebuie să folosim minereu de fier, cocs, să le trecem printr-o stivă de aglomerare înainte de a fi introduse în furnal, etc. Statisticile arată, însă că, în prezent, circa 40% din materialele utilizate sunt provenite din activitatea de reciclare a materialelor. Aceste materiale au un mod de utilizare diferit, necesitând tehnologii diferite. Am dezvoltat și perfecționăm un procedeu automatizat de separare a materialelor care generează produse utilzabile în industria cimentului, siderurgie, agricultură, construcții. Automatizarea proceseloreste de natură să reducă consumurile energetice.

Cum adaptați noilor cerințe de digitalizare a activității?

Viorel Panait: La Comvex, urâm hârtia! Am realizat cea de a patra generație de automatizare a terminalului de minerale, am realizat un sistem în întregime digitalizat la terminalul de cereale, în care analizele sunt în întregime automatizate, parcursul mărfurilor este digitalizat, mișcarea autocamioanelor este înregistrată prin procedura de videoaudit furnizat de Vodafone, echipamentele sunt controlate în SCADA, circulația documentelor este în întregime gestionată pe o platformă digitală specializată, gestionarea tuturor proceselor se face  pe o platformă SAP hosting pe Amazon, controlul instalațiilor se consemnează pe tablete, iar informația se stochează în cloud și se distribuie automat decidenților de mentenanță, întreaga echipă are semnătură digitală și multe altele.

Sunt doar câțiva pași care arată faptul că la Comvex întreaga echipa s-a adaptat eficient digitalizarii văzute drept oportunitate și nicidecum drept obligație.

 Care este situația litigiilor companiei?

Viorel Panait:  În contextul în care ne aflăm, chiar înțeleg de ce îmi adresați această întrebare, care ar putea părea nefirească, dar este legitimă, având în vedere procesul de hărțuire în mijlocul căruia Comvex, ca emitent listat și eu personal, ca administrator și acționar, am fost târâți.

Piața de capital este un fenomen care implică multe lucruri bune, dar are imperfecțiunile sale. Trebuie să învățăm nu doar să folosim oportunitățile de finanțare și potențialul de dezvoltare pe care ni-l oferă, dar și să gestionăm abuzuri ale unor acționari minoritari, uneori rău intenționați sau cu agendă ascunsă. Probabil că este un fapt normal, într-o anumită măsură – știți cum e: companiile  profitabile, proiectele interesante atrag, acest profil de acționari-șantajiști. Important este însă că fiecare dintre noi să ne asumăm consecințele și răspunderea pentru acțiunile noastre, atât în față acționarilor companiei, cât și față autorităților.

Pe scurt: în luna mai 2017, într-o singură zi am primit 14 citații, toate rezultat ale plângerilor unui singur acționar al Comvex S.A. În total, au fost înregistrate 31 de dosare, pentru 14 dosare s-a înregistrat deja și calea de atac, în total fiind pronunțate un număr de 47 de hotărâri judecătorești. Toate soluțiile civile pronunțate în cele 31 de dosare au fost de respingere a litigiilor inițiate de acționarul minoritar inițiator. La acestea se adaugă plângerile depuse la Parlamentul României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, ANAF, ESMA (Autoritatea de Supraveghere Europeană pentru Piețele de Capital), DIICOT. Același răspuns, de clasare a plângerii.

Din această perspectiva, aș putea să spun deci că stăm bine. Însă toată această absurditate, declanșată de fostul nostru prieten și coleg, are într-adevăr niște costuri: financiare, de timp, de energie, de imagine. Domnul acționar minoritar, care abuzează de liberul acces la justiție garantat de Constituție, ar fi bine să-și asume toate consecințele acțiunilor sale, căci, din fericire, și noi avem exact același liber acces la justiție și o răbdare limitată, care a fost demult consumată de lipsa de decență și de malițiozitatea pe care ni le-a demonstrat.

BVB | Știri BVB

F.I.A.I.R. BET FI Index Invest (BTF) (17/03/2025)

Modificarea documentelor FIAIR BET FI Index Invest

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (17/03/2025)

Tranzactii cu actiunile Bittnet - membru Comitetul de Audit

INTERCAPITAL SBITOP TR UCITS ETF (ICSLOETF) (17/03/2025)

Notificare Intercapital Securities ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (18.03.2025) a simbolului ICSLOETF si numarul de unitati emise

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (17/03/2025)

Modificare calendar financiar 2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (17/03/2025)

Contracte cf. art. 234 lit. i) Reg. 5 din 2018