Renunțarea la chinezi pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă a fost o decizie strategică, a spus aseară ministrul Energiei, Virgil Popescu, la B1 TV. Acesta a explicat: “După şapte ani în care ne-am tot învârtit şi nu am concretizat nimic, cred că a venise momentul să luăm o decizie şi am şi luat-o”.
Referitor la eventuala schimbare de politică a noii administraţii Biden faţă de investitţiile americane, Virgil Popescu a spus: “Nu ştiu care va fi poziţia SUA faţă de China, dar ştiu poziţia noii administraţii americane vizavi de proiectul de la Cernavodă şi nu s-a schimbat cu absolut nimic. Este o continuitate vizavi de proiectul contrucţiei unităţii 3 şi 4 de la Cernavodă şi retehnologizarea unităţii 1. Lucrăm în continuare. Îl aşteptăm pe noul secretar american pe energie ca să discutăm, dar între timp avem contacte la nivel tehnic cu personalul de acolo şi mergem mai departe cu proiectul . Am spus deja că vrem să îl facem într-un consorţiu american-francez-canadian românesc şi aşa vom face”.
- Faza de parafare reprezintă atingerea unui acord de principiu asupra textului si principalelor elemente ale dezvoltării proiectelor și părților implicate, proiectul de acord urmând a fi transmis Comisiei Europene conform prevederilor Tratatului EURATOM, cooperarea în cadrul acordului fiind subordonată prevederilor naționale, europene și internaționale.
- Scopul Acordului Interguvernamental este dezvoltarea programului nuclear civil din România prin asigurarea expertizei tehnice, de reglementare, securitate și siguranță nucleară și, implicit, întărirea securității, diversității, siguranței în exploatare și stabilității energetice și de mediu ale României, obiective asociate și proiectelor de investiții ale SNN, retehnologizarea Unității 1 și extinderea capacitatii CNE Cernavodă.
- Acordul acoperă mai multe arii de cooperare, printre care: Proiectul Unităților 3 și 4, retehnologizarea Unității 1, cooperare în diferite domenii, precum reglementare, schimburi între laboratoare de cercetare și universități, pregătire personal, cercetare și dezvoltare.
- Adițional proiectelor actuale, Reactoarele 3 și 4 și Retehnologizarea Unității 1 CNE Cernavodă, Acordul prevede și cooperarea pe termen lung și foarte lung prin posibilitatea dezvoltării reactoarelor modulare mici în România, pe un amplasament care urmează a fi stabilit, în vederea asigurării în viitor a flexibilității și scalabilității tehnologiilor nucleare.
- Tehnologia utilizată în dezvoltarea reactoarelor 3 și 4 va fi CANDU 6, similar celei utilizate în prezent la unitățile 1 și 2.
- În ceea ce privește componenta de finanțare, SUA își exprimă interesul ferm în utilizarea Exim Bank, US International Development Finance Corporation și alte instituții finanțatoare aplicabile și disponibile din SUA care să sprijine finanțarea globală a proiectelor.
Compania Nuclearelectrica a informat în primăvara anului trecut acționarii și investitorii că a primit o solicitare de la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri de a iniția procedurile pentru încetarea negocierilor cu chinezii de la China General Nuclear Power Corporation în vederea construirii reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.