Update articol:

Marea Britanie va plafona chiriile pentru terenuri pentru a reduce presiunea financiară asupra gospodăriilor

granita anglia Sursa foto: pixabay.com

Marea Britanie va plafona chiriile pentru terenuri la 250 de lire sterline (342 de dolari) pe an, într-o reformă a sistemului său imobiliar învechit menită să reducă presiunea asupra milioanelor de gospodării care se confruntă cu costuri în creştere, a afirmat marţi prim-ministrul Keir Starmer, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Partidul Laburist al lui Starmer a promis în manifestul său electoral din 2024 că va lua măsuri în ce priveşte nivelul tarifelor percepute pentru terenurile concesionate, angajament despre care premierul spune că a fost acum îndeplinit.

În Marea Britanie, casele sunt vândute fie împreună cu terenul pe care se află (freehold), fie separat, cumpărătorul casei plătind în continuare o chirie proprietarului terenului (leasehold).

Reforma vizează peste 5 milioane de proprietari de case din Anglia şi Ţara Galilor şi ar urma să permită familiilor economii de mii de lire sterline, contribuind totodată la deblocarea vânzărilor de locuinţe, blocaj atribuit unor clauze ce prevăd preţuri ridicate sau în creştere pentru terenuri.

“Este o promisiune pe care am spus că o vom respecta şi sunt foarte încântat că o îndeplinim”, a declarat Starmer într-un videoclip TikTok anunţând plafonarea.

BVB | Știri BVB