Senatul a numit marţi, în plen, noua conducere a Institutului Cultural Român, fiind votaţi Corina Încrosnatu ca preşedinte, Adriana Gae şi Attila Weinberger – vicepreşedinţi şi 14 membri pentru Consiliul de conducere al instituţiei.
Votul secret a fost prin buletine de vot.
Anterior şedinţei de plen, Comisiile de politică externă şi de cultură ale Senatului i-au audiat pe candidaţii propuşi de grupurile parlamentare sau uniunile de creatori.
Pentru funcţia de preşedinte al ICR, Corina Încrosnatu, propusă de grupul PSD, a primit în plenul Senatului 81 de voturi “pentru” şi 34 “împotrivă”, Roxana Dumitrache, propusă de grupul parlamentar USR – 18 voturi “pentru” şi 97 “împotrivă”, Adrian Dupu, din partea Asociaţiei ASTRA şi Asociaţiei Euro-26 – 15 voturi “pentru” şi 100 “împotrivă” şi Liviu Jicman, fost preşedinte ICR, din partea uniunilor de creaţie – un vot “pentru” şi 114 “împotrivă”.
Pentru cele două posturi de vicepreşedinte, plenul i-a numit pe Adriana Gae, propusă de grupul parlamentar AUR, care a obţinut 73 voturi “pentru” şi 43 “împotrivă” şi pe Attila Weinberger, propus de grupul UDMR, cu 89 voturi “pentru” şi 27 “împotrivă”.
Ceilalţi candidaţi pentru funcţia de vicepreşedinte au obţinut: Honorius Circa, propus de Asociaţia Euro-26, niciun vot “pentru” şi 116 “împotrivă”, Mihai Firică, din partea Uniunii Scriitorilor din România, două voturi “pentru” şi 114 “împotrivă” şi Daniela Nane – Uniunea Realizatorilor de Film din România – 35 voturi “pentru” şi 81 “împotrivă”. AGERPRES