Update articol:

”Abandonarea” Afganistanului de către Occident este ”inutilă” şi ”periculoasă”, afirmă Tony Blair

https://twitter.com/institutegc Tony Blair/ Sursa foto: twitter.com/institutegc

Fostul premier britanic Tony Blair, în mandatul căruia Marea Britanie a intrat în războiul din Afganistan, în 2001, alături de Statele Unite, a criticat sâmbătă ”abandonarea” ţării de către occidentali, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Abandonarea Afganistanului şi a poporului său este tragică, periculoasă şi inutilă, (nu este) nici în interesul lor, nici al nostru”, a scris Tony Blair într-un articol postat pe site-ul fundaţiei sale, aceasta fiind prima sa reacţie de la prăbuşirea guvernului afgan şi preluarea puterii de către talibani.

”Privind consecinţele deciziei de preda Afganistanul aceluiaşi grup de la care a început masacrul din 11 septembrie şi în aşa fel încât pare să scoată în evidenţă umilinţa noastră, întrebarea care se pune aliaţilor şi duşmanilor este: a pierdut Occidentul toată voinţa strategică?”, a remarcat fostul premier britanic.

Foarte criticat pentru dorinţa sa de a urma SUA în Afganistan şi Irak, Tony Blair explică faptul că strategia actuală a occidentalilor va fi în detrimentul acestora pe termen lung.

”Lumea nu mai ştie ce reprezintă Occidentul, atât de evident este încât decizia de retragere din Afganistan în acest mod a fost motivată nu de strategie, ci de politică (…) Am făcut-o în aplauzele tuturor grupurilor jihadiste din lume”, a apreciat el.

”Rusia, China şi Iranul observă şi profită de aceasta. Angajamentele asumate de liderii occidentali vor fi considerate evident ca o monedă devalorizată”, a menţionat fostul premier britanic.

În cei 10 ani de şef al guvernului britanic, începând din 1997, Tony Blair a avut o legătură strânsă cu preşedintele american George W. Bush.

Lipsa de popularitate a intervenţiilor militare din Orientul Mijlociu a jucat un rol important în plecarea lui Tony Blair de la conducerea guvernului britanic în 2007 şi înlocuirea sa cu Gordon Brown.

BVB | Știri BVB
BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (11/09/2026)

Notificare prag detineri/vot <25%

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (11/09/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 07-11 septembrie 2026

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (11/09/2026)

Publicare Raport CCPM conform Hotararii AGEA 7/11.09.2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/09/2026)

VAN la data de 31 august 2026

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (11/09/2026)

Intentie vanzare companie de proiect pentru dezvoltarea unui sistem BESS