Update articol:

Acord post-Brexit: Apeluri la compromis; UE aşteaptă răspunsul lui Boris Johnson

Merkel

Cancelarul german Angela Merkel a cerut joi seară la Bruxelles compromisuri de ambele părţi pentru a debloca negocierile comerciale post-Brexit între Londra şi UE, înaintea unei luări de poziţie vineri de către premierul britanic Boris Johnson, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În faţa ameninţării lipsei unui acord, cancelarul german, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a UE, a declarat: ”Am cerut Regatului Unit să rămână deschis compromisurilor (…). Desigur, asta înseamnă că şi noi trebuie să acceptăm compromisuri”, chiar dacă ” fiecare parte are liniile sale roşii”.

Angela Merkel s-a adresat la finalul primei zile a unui summit al celor 27 ale cărui ”rezultate” sunt aşteptate de Boris Johnson pentru a se pronunţa asupra continuării negocierilor.

Liderii statelor Uniunii Europene au convenit joi să continue să discute cu Regatul Unit pentru a încheia un acord comercial “în următoarele săptămâni”, dar au decis, de asemenea, să intensifice pregătirile în caz că aceste negocieri problematice vor eşua, notează Reuters şi AFP.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (20/10/2026)

Erata privind Proiectul de rectificare BVC 2026 - AGA 29 (30).10.2026

ROPHARMA SA (RPH) (20/10/2026)

Hotarari AGA E 20.10.2026

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (20/10/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 21.10.2026 - 20.11.2026

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (20/10/2026)

Demisie membru al Consiliului de Administratie