Update articol:

Aegon România: În 2020, s-a triplat numărul persoanelor care au încheiat o asigurare pentru sănătate, care să le ofere beneficii în cazul unui diagnostic oncologic

În 2020 comparativ cu 2019, de trei ori mai mulți români au încheiat asigurări pentru sănătate care să le ofere sprijin financiar și acces rapid la tratament în mediul privat în cazul în care vor fi diagnosticați cu cancer, potrivit Aegon România. Datele au reieșit din analiza portofoliului companiei, luând în considerare vânzările pentru Asigurarea Optimist, realizată în colaborare cu Clinicile private de radioterapie Amethyst. Este vorba despre o asigurare care le oferă, în cazul în care primesc un diagnostic oncologic, un sprijin financiar  cuprins între 5.000 și 30.000 de lei, în funcție de pachetul ales, și o programare în maximum 72 de ore la o primă consultație, în cadrul uneia dintre clinicile Amethyst din țară. Acolo, fiecare caz este analizat de o echipă multidisciplinară care decide care este cea mai potrivită schemă de tratament.

Reprezentanții Aegon România sunt de părere că, deși pandemia a afectat segmentul asigurărilor de viață la nivelul întregii piețe locale, românii au devenit mai interesați de asigurările pentru sănătate, în comparație cu 2019. Pe parcursul lui 2020, s-a majorat semnificativ și numărul persoanelor care au încheiat asigurări pentru servicii de a doua opinie medicală, Aegon Diagnose.me.

„Aceste cifre confirmă rezultatele studiilor pe care le-am derulat în cursul anului trecut din care reieșea faptul că declanșarea pandemiei i-a determinat pe români să fie mai atenți cu sănătatea lor în general, nu doar în ceea ce privește măsurile de protecție împotriva noului tip de coronavirus. Noi am înregistrat, în cursul anului trecut, creșteri atât în ceea ce privește asigurările din sfera oncologică, cât și pentru serviciile de a doua opinie medicală. Ne bucurăm că produsele noastre, gândite tocmai pentru a le oferi sprijin în situațiile în care au cea mai mare nevoie, sunt de interes pentru ei”, a explicat Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România.

A cere o a doua opinie medicală, atunci când nu sunt siguri de diagnosticul sau tratamentul primit inițial, începe să devină un obicei pentru români. Dintre cei care au avut asigurarea Aegon Diagnose.me, serviciul oferit de Aegon România în parteneriat cu platforma Diagnose.me, majoritatea au solicitat, în 2020, părerea altor medici din străinătate pentru afecțiuni din mai multe sfere: radiologie, imagistică oncologică, ortopedie și neurologie. Asigurarea Aegon Diagnose.me le oferă, în primul rând, acces rapid, online, la peste 150 de medici din străinătate din 35 de țări, specialiști care își desfășoară activitatea în clinici și universități de top, dar și sprijin financiar familiilor lor în caz de deces din boală sau accident. Platforma Diagnose.me este foarte ușor de folosit. După ce își face un cont și își încarcă documentele medicale, pacientul va alege medicul care îi va analiza cazul, iar apoi va primi, în maximum 7 zile lucrătoare, un raport medical cu concluziile și recomandările acestuia. Întreaga comunicare se realizează în limba română.

BVBStiri BVB

Sphera Franchise Group (SFG) (09/04/2021)

Raport voluntar privind tranzactiile cu partile afiliate in 2020

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (09/04/2021)

Solicitare a actionarului majoritar privind sedinta AGOA 29.04(04.05).2021

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (09/04/2021)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 26(27).04.2021

FOND DESCHIS DE INVESTITII ETF TRADEVILLE (TVBETETF) (09/04/2021)

Preluare administrare ETF BET Tradeville de catre SAI Patria Asset Management SA

ELECTROARGES SA (ELGS) (09/04/2021)

Solicitare Completare Ordine de Zi - AGOA 26/27.04.2021