Update articol:

Analist: Cotația aurului poate ajunge la 2000 de dolari uncia, până la finalul anului

David Roche, președinte și strateg principal la Independent Strategy din Londra, previzionează că aurul va ajunge la 2.000 de dolari uncia, până la sfârșitul anului, chiar dacă, săptămâna trecută a atins un maxim multi anual, potrivit CNBC.

Cotația spot a aurului a atins 1.422,85 dolari, pe 25 iunie, cea mai mare valoare din ultimii peste șase ani. Săptămâna trecută, contractele futures pe aur au fost cotate de asemenea la cele mai ridicate niveluri din august 2013, la 1.417,70 USD.

Prețurile aurului au fost pe un trend ascendent pe fondul așteptărilor recente de reducere a ratei dobânzii Fed și preocupărilor geopolitice ridicate – condiții care ar putea afecta piața bursieră, potrivit Roche.

„Cred că piețele financiare se pregătesc acum să se prăbușească precum un castel de nisip”, a declarat el pentru „Squawk Box” de la CNBC.

Cu toate acestea, cotația aurului s-a diminuat ușor luni, după anunțul de vineri că s-au înregistrat salarii mai mari decât cele preconizate, în SUA. Acest raport a temperat așteptările investitorilor privind o reducere a ratei Fed.

Analistul a mai adăugat: „Cred că disputa comercială cu Statele Unite este un conflict global, mult mai amplu, care va submina așteptările de creștere pe piețele de capital”.

Având în vedere această perspectivă, Roche a recomandat investitorilor să dețină aur în portofoliile lor, alături de anumite titluri de cu venit fix – europene și de Trezorerie americane.