Update articol:

Banca Angliei: Băncile din Marea Britanie trebuie să facă mai mult în lupta împotriva spălării banilor

https://www.bankofengland.co.uk/ https://www.bankofengland.co.uk/

Băncile din Marea Britanie trebuie să facă din lupta împotriva spălării banilor o prioritate esenţială”, altfel riscă să se confrunte cu amenzi severe, a avertizat marţi Sam Woods, adjunctul guvernatorul Băncii Angliei (BoE), transmite Reuters.

Acţiunile unor mari bănci precum HSBC, Deutsche Bank şi ING au consemnat scăderi importante pe burse, după o anchetă privind spălarea de bani

Într-o anchetă efectuată de 108 organisme de media din 88 de ţări, Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţii (ICIJ) a denunţat carenţele cadrului de reglementare din sectorul bancar. Ancheta este fondată pe mii de rapoarte de activitate suspectă adresate serviciilor de supervizare a sectorului financiar de la Trezoreria americană, FinCen, de către băncile din întreaga lume dar “ţinute departe de ochii publicului”. Potrivit ICIJ, sume astronomice de bani au tranzitat timp de ani cele mai mari instituţii bancare ale lumii.

Aceste documente vizează tranzacţii în valoare de 2.000 de miliarde de dolari, între 1999 şi 2017. Ar fi vorba de bani proveniţi din traficul de droguri sau acte criminale sau de averi deturnate în ţările în curs de dezvoltare. Investigaţia menţionează în special cinci mari bănci, JPMorgan Chase, HSBC, Standard Chartered, Deutsche Bank şi Bank of New York Mellon, acuzate că au continuat să ajute la tranzitul capitalurilor prezumtivilor infractori, şi aceasta chiar după ce au fost trimise în judecată sau condamnate pentru infracţiuni financiare.

https://financialintelligence.ro/documentele-fincen-arata-ca-nenumarate-banci-globale-au-transferat-fonduri-ilicite-timp-de-doua-decenii-cinci-banci-globale-au-aparut-cel-mai-adesea-in-documente-hsbc-holdings-jp/

Este vital ca băncilor să-şi aducă contribuţia la lupta împotriva spălării banilor, în condiţiile în care dezvăluirile ne-au reamintit cum folosesc infractorii sistemul financiar pentru propriile lor scopuri, a declarat Woods pentru Bloomberg TV.

Acesta a adăugat: “dacă băncile greşesc în legătură cu asta, atunci costurile pentru ele vor fi foarte severe, aşa cum aţi văzut în ultimii ani: amenzi masive în Marea Britanie şi SUA”.

“Băncile au depus multe eforturi dar trebuie să facă şi mai mult”, a explicat oficialul BoE, adăugând că nu crede că în acest moment sunt necesare noi reglementări.

Tot marţi, Autoritatea monetară din Singapore a anunţat, potrivit Agerpres,  că verifică informaţiile din presă conform cărora băncile din Singapore au informat autorităţile de reglementare din SUA despre tranzacţiile suspecte, şi va lua “măsurile adecvate” în funcţie de rezultatele verificărilor.

BVBStiri BVB

UAMT S.A. (UAM) (30/10/2020)

Raport semestrial consolidat S1 2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (30/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN si EFSA

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (30/10/2020)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica la 27.10.2020

ALRO S.A. (ALR) (30/10/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017