Update articol:

Cancelarul federal german Olaf Scholz l-a invitat pe preşedintele turc Erdogan la Berlin

Olaf Scholz Olaf Scholz / Sursa foto: facebook.com/olafscholz

Cancelarul federal german a anunţat luni că l-a invitat la Berlin pe preşedintele reales al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în timpul unei convorbiri telefonice, cu obiectivul de a conferi “un nou elan” cooperării între cele două ţări, informează AFP, potrivit Agerpres.

Germania şi Turcia, ambele membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), vor să “abordeze cooperarea între cele două guverne cu un nou elan” şi “să se înţeleagă asupra priorităţilor comune într-un stadiu precoce”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Olaf Scholz într-un comunicat.

În acest scop, preşedintele Erdogan a fost “invitat să vină la Berlin pentru o vizită inaugurală”, a adăugat purtătorul de cuvânt al cancelarului federal german, fără a preciza data vizitei.

Recep Tayyip Erdogan a fost reales duminică preşedinte al Turciei, cu aproximativ 52% din voturile exprimate, în al doilea tur al scrutinului prezidenţial.

La scurt timp după aflarea rezultatului, cancelarul german Olaf Scholz i-a adresat felicitări lui Erdogan pentru realegerea sa la preşedinţia ţării, afirmând că Turcia şi Germania sunt “aliaţi apropiaţi”, ale căror popoare şi economii sunt profund legate”.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/08/2026)

Finalizare vanzare participatie Patria Bank in SAI Patria Asset Management

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (05/08/2026)

Finalizare vanzare participatie Patria Bank in SAI Patria Asset Management

PATRIA BANK S.A. (PBK) (05/08/2026)

Finalizare vanzare participatie Patria Bank in SAI Patria Asset Management

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (05/08/2026)

Disponibilitate Raport S1 2026 si detalii teleconferinta

BRK Dow Turbo Short 53500 (BKDOWTSG9) (05/08/2026)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 5 si 6 August 2026