Update articol:
Noi mandate pentru membrii Directoratului OMV Petrom pentru perioada 17 Aprilie 2019 – 16 Aprilie 2023

Christina Verchere numită CEO Petrom pentru un mandat de patru ani

petrom Christina Verchere, CEO OMV PETROM

Christina Verchere, care a înlocuit-o pe Mariana Gheorghe la conducerea OMV Petrom, a primit, astăzi, un mandat de patru ani ca Director General Executiv şi Președinte al Directoratului, conform unui comunicat al companiei.

Potrivit Petrom, Consiliul de Supraveghere  a acordat noi mandate următorilor membri ai Directoratului OMV Petrom, cu o durată de patru ani, începând din 17 Aprilie 2019, până la 16 Aprilie 2023: ► Christina Verchere – Director General Executiv şi Președinte al Directoratului; ► Peter Zeilinger – Membru al Directoratului responsabil pentru activitatea de Upstream; ► Radu Căprău – Membru al Directoratului responsabil pentru activitatea Downstream Oil; și ► Franck Neel – Membru al Directoratului responsabil pentru activitatea Downstream Gas.

Mai mult, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom S.A. a confirmat decizia din 26 Aprilie 2018 de a o numi pe Alina-Gabriela Popa în funcția de Director Financiar și Membru al Directoratului cu un mandat de patru ani, începând din 17 Aprilie 2019, până la 16 Aprilie 2023. Consiliul de Supraveghere îi mulțumește lui Stefan Waldner pentru angajament și pentru contribuția la succesul companiei.

Totodată, Consiliul de Supraveghere îi urează bun-venit Alinei-Gabriela Popa pe poziția de Director Financiar al companiei.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de ţiţei şi gaze de 58,3 milioane bep în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. 

OMV Aktiengesellschaft deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti și la Bursa de Valori Londra. 

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (17/08/2026)

Informare decontare finantare PNRR pentru parcul fotovoltaic Giurgiu

Fondul deschis de investitii Globinvest BET-XT ETF (GIBXTETF) (17/08/2026)

Notificare SSIF Tradeville - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (18.08.2026) a simbolului GIBXTETF si numarul de unitati emise

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (17/08/2026)

Disponibilitate vot on-line AGEA din data de 27/28.08.2026

Digi Communications N.V. (DIGI) (17/08/2026)

Anunt privind incheierea perioadei de stabilizare aferente actiunilor Digi Spain