Update articol:

Cîţu: Discuţiile în Consiliul Tripartit privind salariul minim, devansate cu o zi, în contextul moţiunii de cenzură

Florin Citu

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că discuţiile din Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog social pe tema salariului minim vor avea loc luni, fiind devansate cu o zi, având în vedere că marţi va fi supusă votului moţiunea de cenzură.

“Cred că luni vom face Consiliul Tripartit, având în vedere moţiunea de cenzură de marţi, pentru a ne asigura că vom putea să adoptăm hotărârea de guvern privind creşterea salariului minim de bază brut garantat pentru anul 2022, pentru că şi această hotărâre de guvern are implicaţii pentru bugetul de anul viitor şi nu poate să fie aprobată de un guvern interimar”, a arătat premierul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Întrebat dacă va fi adoptat proiectul care prevede o creştere a salariului minim de 10,9%, premierul a arătat că hotărârea de guvern va fi aprobată dacă şi companiile vor fi de acord cu acest cost suplimentar.

“Întâi avem Consiliul Tripartit. Dacă în Consiliul Tripartit ajungem la concluzia că aceea este varianta, vom aproba. Dacă nu, rămâne neaprobată şi vom aproba când va avea un guvern cu puteri depline. Dar am devansat Consiliul Tripartit cu o zi, să fie luni, ca să putem să avem această variantă. Dacă agreăm în Consiliul Tripartit, foarte bine; dacă nu, atunci cei care dau jos Guvernul trebuie să ştie că îşi asumă şi acest risc. (…) Pentru buget înseamnă resurse suplimentare pe net de 1,8 miliarde, dar pentru companii – de aceea e nevoie de Consiliul Tripartit – să mă asigur că şi companiile sunt de acord cu această creştere, pentru că o creştere a salariului minim înseamnă costuri suplimentare pentru aceste companii şi vreau să văd dacă aceste companii sunt de acord cu acest cost suplimentar, dacă pot să îl internalizeze în această perioadă. Dacă nu, vom vedea ce variantă vom găsi împreună cu patronatele şi cu sindicatele şi cu guvernul, dar luni am devansat, facem noi acest lucru, pentru a ne asigura – dacă luni găsim soluţia, vom avea o şedinţă de guvern în care aprobăm acea hotărâre de guvern”, a spus premierul, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (22/10/2021)

Amendament Conventie de trezorerie interna

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (22/10/2021)

Alocare actiuni in dreptul persoanelor cu responsabilitati de conducere SOP2018

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (22/10/2021)

Incheiere contract cu Global Medical Solutions