Un grup bipartizan de congresmeni americani a prezentat joi un proiect de lege care urmăreşte să limiteze capacitatea statelor americane de a adopta reglementări proprii privind dezvoltarea modelelor de inteligenţă artificială, într-o încercare de a crea un cadru legislativ unitar la nivel federal, transmite Reuters, potrivit news.ro.
Iniţiativa este susţinută de Lori Trahan, din partea Partidului Democrat, şi de Jay Obernolte, reprezentant al Partidului Republican.
Potrivit textului preliminar, statele americane nu ar mai putea adopta legi care să vizeze direct dezvoltarea modelelor de inteligenţă artificială. Totuşi, proiectul nu împiedică autorităţile statale să reglementeze modul în care tehnologia AI este utilizată în practică.
Susţinătorii iniţiativei consideră că existenţa unor reguli diferite în fiecare stat ar putea fragmenta piaţa şi ar îngreuna dezvoltarea tehnologiilor de inteligenţă artificială în Statele Unite, într-un moment în care competiţia cu China şi alte puteri tehnologice se intensifică.
”Publicăm acest proiect pentru a primi opinii din partea actorilor implicaţi, a experţilor şi a publicului, astfel încât să putem îmbunătăţi legislaţia înainte de introducerea sa oficială”, a declarat Obernolte.
Propunerea apare pe fondul dezbaterilor tot mai intense privind modul în care ar trebui reglementată inteligenţa artificială în SUA. În prezent, mai multe state au adoptat sau analizează propriile norme privind transparenţa algoritmilor, protecţia consumatorilor şi utilizarea AI în domenii sensibile.
Dacă va fi adoptată, legea ar reprezenta unul dintre cele mai importante demersuri federale de până acum în domeniul inteligenţei artificiale şi ar putea redefini raportul dintre autorităţile federale şi cele statale în reglementarea acestei tehnologii aflate în plină expansiune.