Update articol:

Consiliul Concurenţei a autorizat schimbarea acţionariatului companiei Complet Electro Serv

Logo Consiliul Concurentei

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care se intenţionează schimbarea acţionariatului companiei Complet Electro Serv (CES) din Voluntari, judeţul Ilfov, potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă.

Tranzacţia constă în mai multe operaţiuni realizate simultan: fuziunea prin absorbţie a două firme asupra cărora CES deţine controlul (Promate Europe SRL din Voluntari, judeţul Ilfov, respectiv Despec Romania SRL din Bucureşti) şi trecerea de la controlul unic deţinut de Dan-Constantin Ostahie, la control în comun deţinut de către Dan-Constantin Ostahie şi Romtronic Computers SRL din Bucureşti.

CES este unul dintre producătorii şi distribuitorii de echipamente IT&C, electronice şi electrocasnice din ţară, având în portofoliu atât branduri proprii (Myria si Vortex), cât şi branduri ale unor producători recunoscuţi pe plan internaţional: Promate (accesorii IT&C), Microsoft (software si accesorii IT), Addlink şi Tenda în zona de reţelistică şi routere wireless.
Romtronic este un ofertant de top în domeniul distribuţiei de medii magnetice.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 10 (11).09.2026

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (14/08/2026)

Raport revizuire auditori externi - sit.fin.consolidate interimare S12026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2026)

Raport semestrial pentru perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2026

STK EMERGENT (STK) (14/08/2026)

VAN la data 31.07.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2026)

Semnarea unui contract de catre AROBS Systems S.R.L.