Update articol:

Coronavirus: Belgia va suspenda licenţele profesioniştilor din domeniul medical care nu se vor vaccina până în aprilie 2022

vaccin coronavirus, vaccinare, efecte secundare ale vaccinului pixabay.com

Guvernul belgian a demarat procedurile pentru a retrage licenţele tuturor profesioniştilor din sectorul medical care nu se vor vaccina împotriva maladiei COVID-19 până la data de 1 aprilie 2022, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Proiectul de lege a fost prezentat de ministrul belgian al Sănătăţii, Frank Vandenbroucke, şi a fost susţinut de Comitetul de consultare privind combaterea pandemiei de coronavirus, potrivit presei locale.

Se preconizează că legea va fi votată înainte de sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor.

Evitarea vaccinării împotriva COVID-19 va implica interdicţia de a exercita profesia pentru lucrătorii sanitari care se opun imunizării şi îi va afecta atât pe medici, cât şi pe asistenţi, infirmieri şi paramedici, precum şi pe alţi angajaţi din echipele de salvare sau pe farmacişti, printre alţii.

Aprobarea unei legi de acest tip va trimite “un semnal puternic”, şi anume că “nu mai rămâne mult timp la dispoziţie pentru a te vaccina, dacă o persoană doreşte să lucreze într-o profesie medicală”, a declarat luni în faţa unei comisii parlamentare ministrul Vandenbroucke, care a subliniat că imunizarea este importantă pentru a se proteja atât pe sine, cât şi pe pacienţi.

Potrivit datelor publicate de Institutul pentru sănătate publică Sciensano din Belgia – o ţară cu 11,4 milioane de locuitori -, în prezent peste 4.000 de pacienţi cu COVID-19 sunt spitalizaţi, dintre care peste 400 se află la terapie intensivă.

Media de spitalizare zilnică în perioada 30 octombrie – 5 noiembrie a fost de 183,3 persoane, reprezentând o creştere cu 21 de persoane spitalizate faţă de perioada anterioară. De asemenea, 7.800 de persoane s-au infectat în fiecare zi în această perioadă, reprezentând o creştere cu 4% faţă de săptămâna precedentă.

Rata deceselor se menţine la aproximativ 20 pe zi, similară cu cea din ultimele două săptămâni.

Până la data de 2 noiembrie, 75,6% dintre adulţii din Belgia au primit cel puţin o doză de vaccin, iar 74,4% din populaţie este vaccinată cu schemă completă, însă cu mari diferenţe regionale: 80% în Flandra, 69,2% în Valonia şi 55,2% la Bruxelles.

BVB | Știri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (07/12/2021)

Raport conform art. 108 din Legea 24/2017 (R)

CONPET SA (COTE) (07/12/2021)

Hotararea AGOA 07.12.2021

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (07/12/2021)

Raport tranzactii cu parte afiliata (NAVROM) 19 noiembrie - 07 decembrie 2021