Update articol:

Cotaţia barilului de petrol Brent scade semnificativ după eşecul negocierilor dintre OPEC şi Rusia

www.dreamstime.com www.dreamstime.com

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii din afara cartelului (Alianţa OPEC+) nu au reuşit să ajungă la un acord privind reducerea producţiei, pentru a compensa efectele economice ale epidemiei de coronavirus (Covid-19), iar cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a scăzut vineri cu 7,30%, la 46,34 dolari, transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

Anul acesta, cotaţia barilului de petrol Brent şi-a pierdut aproximativ o treime din valoare, ajungând la 45 de dolari, cel mai scăzut nivel din 2017.

OPEC a propus o reducere a producţiei de ţiţei cu încă 1,5 milioane de barili pe zi (bpd), în trimestrul doi din 2020. Cele 14 state membre ale OPEC şi cele zece ţări din Alianţa OPEC+ nu au reuşit să ajungă la un acord privind reduceri suplimentare şi nici cu privire la prelungirea precedentei reduceri a producţiei de ţiţei cu 2,1 milioane de barili pe zi, decisă în decembrie.

Arabia Saudită a făcut presiuni pentru noi reduceri, însă nu a reuşit să obţină sprijinul Rusiei.

“De la 1 aprilie, nici OPEC, nici statele din afara cartelului nu vor avea restricţii”, le-a spus jurnaliştilor ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, după discuţiile maraton de vineri de la sediul OPEC din Viena.

“Refuzul Rusiei de a sprijini reducerea suplimentară a producţiei va submina efectiv capacitatea Alianţei OPEC+ de a juca un rol major în stabilizarea preţului ţiţeiului, şi va avea ca rezultat o volatilitate mai ridicată a preţului ţiţeiului”, a avertizat Bob McNally, de la Rapidan Energy Group.

Statele membre OPEC şi cele din afara cartelului furnizează aproape jumătate din petrolul folosit pe plan mondial.

BVB | Știri BVB
SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (31/07/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 27-31.07.2026

MedLife S.A. (M) (31/07/2026)

Finalizarea programului de rascumparare

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (31/07/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) 01.01.2026 - 30.06.2026

BITTNET SYSTEMS- Ob. 2027 (BNET27A) (31/07/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) 01.01.2026 - 30.06.2026