Update articol:

Debitorii din Serbia au salutat decizia Curţii privind conversia creditelor din franci în euro

pixabay.com pixabay.com

Debitorii din Serbia care au credite denominate în franci elveţieni au salutat miercuri o decizie a Curţii Supreme de Casaţie potrivit căreia băncile ar trebui să convertească astfel de credite în euro,  reducând practic valoarea ratelor plătite de debitori, transmite Reuters.

Curtea Supremă de Casaţie din Serbia a mai spus că băncile ar trebui să evite evacuarea debitorilor care nu mai pot să îşi plătească ratele la creditele ipotecare.

În anul 2015, aproximativ 22.000 de debitori cu credite în franci elveţieni din Serbia, în valoare de aproximativ 1,1 miliarde euro (1,24 miliarde de dolari), au văzut cum ratele lor lunare au crescut semnificativ după ce Banca Naţională a Elveţiei a eliminat plafonul privind valoarea francului. 

Banca Centrală a Serbiei a reacţionat cerând băncilor să ofere condiţii mai avantajoase pentru creditele în franci, inclusiv conversia creditelor, dobânzi mai mici sau rate lunare mai mici. Însă doar o mică parte din debitori şi-au restructurat împrumuturile. Peste 18.600 de persoane au rămas împovărate în datorii, mulţi dintre ei fiind în pericol să fie evacuaţi.

În decizia sa de marţi, Curtea Supremă de Casaţie din Serbia a spus că indexarea creditelor în franci trebuie considerată nulă şi neavenită dacă băncile nu dovedesc că s-au împrumutat în franci înainte de a oferi creditele. Potrivit Curţii, contractul de împrumut va rămâne legal, dar va fi indexat în euro. De asemenea, Curta a decis că evacuarea debitorilor care nu pot să îşi plătească ratele ar trebui oprită sau întârziată.

Asociaţia CHF Serbia, care reprezintă majoritatea celor care au credite în franci elveţieni, a salutat decizia Curţii Supreme de Casaţie: „Băncile ar trebui să garanteze în scris că nu vor da în judecată statul sârb şi că statul şi debitorii nu vor suporta costurile, ţinând cont că o astfel de soluţie ar reduce în mod semnificativ potenţialul de risc pentru bănci”.

Decizia Curţii Supreme de Casaţie a venit după ce preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic a vizitat anul trecut un grup de debitori care au intrat în greva foamei pentru a cere o decizie rapidă. Aleksandar Vucic a spus atunci că statul va încerca să negocieze şi chiar să finanţeze parţial un acord cu băncile.

Fondul naţional de garantare din Serbia a asigurat peste 85% din împrumuturile indexate în franci elveţieni.