Președintele USR, Dominic Fritz, a afirmat recent că PNL are „un anumit reflex” după mulți ani de colaborare cu PSD. Declarația liderului USR, făcută în contextul disputelor privind legea ANI, poate fi însă punctul de plecare pentru o întrebare mai profundă decât actuala confruntare politică: problema PNL este că a împrumutat reflexe de la PSD sau că și-a estompat propriile reflexe liberale? Pentru un partid care își revendică o istorie de peste 150 de ani și moștenirea doctrinei „Prin noi înșine”, răspunsul trebuie căutat inclusiv în relația cu economia, capitalul privat, antreprenorii, fiscalitatea și dimensiunea statului.
„Relația cu PNL întotdeauna a fost una pragmatică. Că nu fiecare decizie a PNL-ului este corectă, că există un anumit reflex după mulți ani de colaborare și mai mult cu PSD, e clar. Dar astea sunt luptele pe care trebuie să le ducă ei la ei în interior”, a declarat președintele USR, Dominic Fritz. El a precizat că, în opinia sa, votul PNL asupra legii ANI a fost o greșeală.
Este, evident, o declarație politică, făcută într-un moment de tensiune. Dar observația lui Fritz poate fi dusă mai departe. Întrebarea este dacă actualul PNL și-a păstrat suficient de clar reflexele economice care ar trebui să definească un partid ce se revendică de la liberalism.
Pentru că liberalismul nu înseamnă doar opoziție față de social-democrație și nici simpla asumare a unei etichete electorale. Presupune o anumită raportare la proprietate, inițiativă privată, capital, investiții, taxe, concurență și, mai ales, la raportul dintre stat și cetățean.
-
„Prin noi înșine” – o parte importantă din moștenirea economică liberală
Întrebarea este cu atât mai legitimă cu cât PNL nu este un partid oarecare în istoria României. Partidul Național Liberal a fost fondat în 1875, iar istoria sa este legată de unele dintre momentele fundamentale ale construcției României moderne: Independența din 1877, proclamarea Regatului, dezvoltarea instituțiilor, a infrastructurii și a economiei naționale, precum și de perioada consolidării României Mari și de Constituția din 1923.
Una dintre ideile care au definit liberalismul economic românesc a fost „Prin noi înșine”. Doctrina urmărea dezvoltarea economică a României prin consolidarea forțelor economice interne, sprijinirea capitalului autohton, dezvoltarea industriei, infrastructurii și instituțiilor financiare. Independența economică era privită, într-o măsură importantă, și ca fundament al independenței politice.
Vintilă Brătianu avea să transforme „Prin noi înșine” într-un reper major al politicii economice liberale, cu accent pe capitalul românesc, industrie, resurse, infrastructură și consolidarea capacității economice a țării.
Ar fi însă greșit să traducem mecanic doctrina economică de acum un secol în economia anului 2026. România este astăzi membră a Uniunii Europene, integrată în Piața Unică și dependentă firesc de circulația capitalurilor, tehnologiei, mărfurilor și investițiilor. Există și o nuanță istorică importantă: liberalismul Brătienilor nu însemna stat minimal în accepțiunea contemporană. Statul avea un rol important în dezvoltarea economiei și în construirea infrastructurii.
Într-o interpretare contemporană, însă, lecția ar putea fi formulată astfel: statul ar trebui să contribuie la creșterea capacității economiei, nu să ajungă să absoarbă o parte tot mai mare din resursele acesteia.
-
Ce ar însemna „Prin noi înșine” în România anului 2026?
Probabil nu protecționism și, cu siguranță, nu respingerea capitalului străin. Ar putea însemna însă capital românesc mai puternic, companii capabile să devină campioni regionali, antreprenori care se internaționalizează, investiții, productivitate, o piață de capital mai dezvoltată, proprietate privată protejată și un stat care creează infrastructura necesară dezvoltării economice.
Ar mai trebui să însemne ceva: predictibilitate. Un antreprenor care decide astăzi o investiție pentru următorii zece sau douăzeci de ani trebuie să poată avea încredere că regulile jocului nu se vor schimba de la un trimestru la altul pentru a acoperi următoarea problemă bugetară.
Tocmai aici începe discuția despre PNL-ul de astăzi. Care este primul reflex atunci când statul nu mai are bani?
Poate acesta este unul dintre cele mai simple teste pentru un partid care se revendică de la liberalismul economic. Când deficitul crește și bugetul nu se mai închide, care este prima întrebare? „De unde mai putem încasa?” sau „Unde poate statul să cheltuiască mai puțin și mai eficient?”
Pentru un partid care se revendică de la liberalismul economic, reducerea risipei, eficiența cheltuielilor publice și reforma statului ar trebui să se afle cel puțin printre primele răspunsuri. Asta nu înseamnă că taxele nu pot fi niciodată majorate.
România are dezechilibre fiscale serioase, iar consolidarea bugetară nu poate fi făcută fără costuri. Dar există o diferență importantă între a cere economiei să participe la corectarea unui dezechilibru și a transforma mediul privat în soluția recurentă pentru incapacitatea statului de a-și reforma propriile cheltuieli.
În ultimii ani, companiile din România au traversat modificări fiscale repetate, introducerea unor taxe noi, schimbări ale regulilor și perioade de predictibilitate redusă.
PNL nu poate fi făcut singur responsabil pentru toate aceste măsuri. A guvernat în coaliție, iar guvernarea presupune compromisuri. Dar există și o limită. Coaliția poate explica un compromis. Este mai greu să explice, la nesfârșit, estomparea identității doctrinare.
-
Antreprenorul: partener al statului sau soluție pentru deficit?
Aici se află probabil una dintre cele mai sensibile probleme pentru un partid care se revendică liberal. Un partid liberal ar trebui să privească antreprenorul, înainte de toate, drept creator de valoare, investiții și locuri de muncă și, în același timp, drept contribuabil. Nu este vorba despre privilegierea companiilor și nici despre absența taxării. Este vorba despre înțelegerea unei realități economice elementare: înainte ca prosperitatea să poată fi redistribuită, ea trebuie creată.
De aceea, atunci când mediului privat îi sunt cerute succesiv noi eforturi, iar reforma aparatului public nu este percepută ca având aceeași intensitate, apare inevitabil întrebarea: cine plătește pentru incapacitatea statului de a se reforma?
Pentru un partid liberal, aceasta nu ar trebui să fie o întrebare incomodă. Ar trebui să fie una fundamentală.
-
Liberalismul nu înseamnă doar „să nu fii PSD”
Aici declarația lui Dominic Fritz devine cu adevărat interesantă. PNL se poate îndepărta politic de PSD. Îl poate critica. Poate construi alianțe cu alte formațiuni de centru-dreapta. Dar niciuna dintre aceste poziționări nu îl face automat mai liberal.
Un partid nu devine liberal pentru că adversarul său este social-democrat. Liberalismul trebuie să poată fi recunoscut fără să știm cine este adversarul.
În fiscalitate.
În respectul pentru proprietate.
În raportarea la antreprenori.
În protejarea investițiilor.
În reducerea birocrației.
În disciplina cheltuielilor publice.
În eficiența statului.
Și, mai ales, în reflexul pe care îl are atunci când trebuie să aleagă între a cere mai mult economiei și a reforma statul.
-
De la „Prin noi înșine” la „de unde mai putem încasa?”
Problema PNL nu este doar dacă, după anii petrecuți alături de PSD, a dobândit anumite „reflexe PSD”. Problema mai serioasă pentru liberali este dacă, în acest proces, și-au estompat o parte dintre propriile reflexe.
Pentru partidul Brătienilor, câteva întrebări ar trebui să apară aproape instinctiv înaintea unei decizii economice: Această măsură stimulează investiția sau o descurajează? Lasă capitalul să producă în economie sau îl transferă către stat? Ajută o companie să crească sau îi mai adaugă o obligație? Face România mai atractivă pentru capital sau mai imprevizibilă? Și, mai ales, statul și-a făcut propria reformă înainte să ceară din nou bani contribuabilului?
Dacă aceste întrebări devin secundare, problema nu mai este doar una de politică fiscală. Este una de doctrină.
De la „Prin noi înșine” la „de unde mai putem încasa?” distanța nu este doar una de politică economică. Este una de identitate.
Dominic Fritz poate avea sau nu dreptate când spune că PNL a căpătat anumite reflexe după anii de colaborare cu PSD. Aceasta este o apreciere politică și trebuie tratată ca atare.
Pentru PNL există însă o întrebare mai importantă decât diagnosticul pus de liderul USR. La următoarea problemă bugetară, care va fi primul reflex al liberalilor: să reformeze statul sau să caute încă o resursă în economie? Răspunsul va spune mai mult despre identitatea actuală a partidului decât orice declarație doctrinară.
Pentru că, după mai bine de 150 de ani, PNL nu trebuie să demonstreze că este mai liberal decât PSD. Trebuie să demonstreze că mai este liberal în raport cu propria sa istorie.
| Știri BVB