“Dacă înainte de 2020 compania instala în medie, pe an, între 20 şi 30 de puncte de încărcare pentru maşini electrice, ulterior ritmul a crescut la peste 200 anul trecut, deci de aproximativ zece ori mai mult”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, în aplicaţia E.ON Drive au fost înregistrate peste 32.000 de sesiuni de încărcare, în primele zece luni din 2024, fiind încărcaţi peste 560.000 de kWh, în medie aproximativ 56.000 kWh pe lună. Astfel, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul de sesiuni de încărcare a crescut cu 31%, iar cantitatea de energie cu 71%.
E.ON Drive, prima soluţie la cheie dedicată posesorilor de maşini electrice, clienţi rezidenţiali, business sau municipalităţi, a fost lansată în anul 2018.
Totodată, compania răsplăteşte efortul clienţilor pentru a avea un viitor mai sustenabil şi plantează câte un copac pentru fiecare 10 kWh alimentaţi la staţiile dedicate. În cadrul campaniilor anuale de plantare, desfăşurate începând din 2021, au fost sădiţi 96.000 de puieţi.
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,5 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi.
De la intrarea pe piaţa din România, compania a investit peste 2,3 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 3,4 miliarde de euro.