Update articol:

Electrica, după amenda ANRE: La acest moment, considerăm că am respectat legislaţia cu privire la racordarea prosumatorilor

Sursa: Facebook

Distribuţie Energie Electrică România (DEER), societatea de distribuţie din grupul Electrica, analizează faptele pentru care a fost amendată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), însă, la acest moment, consideră că a respectat legislaţia privind racordarea la reţea a prosumatorilor, se arată într-un răspuns al DEER, la solicitarea Agerpres.

“La acest moment se întreprinde o analiză complexă a faptelor reţinute în procesului verbal comunicat vineri, 18.06.2021 de ANRE şi în termenul legal urmează să se ia o decizie în sensul formulării unei contestaţii sau nu. După finalizarea analizei vom avea toate datele necesare care ne vor confirma sau infirma dacă au fost încălcate sau nu prevederi legale, dar la acest moment, considerăm că am respectat legislaţia secundară în domeniu. În spiritul profesionalismului DEER va depune în continuare toate eforturile pentru a satisface, în termenele reglementate, toate cererile înregistrate din partea solicitanţilor care doresc să dobândească statutul de prosumator”, au precizat reprezentanţii DEER.

Aceasta după ce, marţi, ANRE a anunţat că a sancţionat cu 155.000 de lei societatea Distribuţie Energie Electrică România (DEER) pentru nerespectarea prevederilor legale privind racordarea prosumatorilor la reţelele de energie electrică.

ANRE a finalizat o acţiune de control desfăşurată la societatea Distribuţie Energie Electrică România (în zona de competenţă a fostei Societăţi de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord) în cadrul căreia s-a verificat respectarea prevederilor legale privind racordarea prosumatorilor la reţelele de energie electrică, se precizează într-un comunicat al autorităţii.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că operatorul de distribuţie a stabilit incorect soluţii de racordare generând, astfel, costuri suplimentare pentru prosumatori, a furnizat prosumatorilor, prin intermediul paginii de internet, informaţii incomplete privind documentaţia necesară racordării la reţeaua de energie electrică şi a completat incorect conţinutul Avizelor Tehnice de Racordare (ATR) şi al Certificatelor de Racordare (CR).

Pentru faptele săvârşite, societatea Distribuţie Energie Electrică România a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 155.000 lei, dispunându-se, totodată, măsuri şi termene de conformare în vederea remedierii situaţiilor neconforme constatate, se mai arată în comunicatul ANRE.

BVBStiri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (03/08/2021)

Rezultate exprimare optiune conform Hotararea nr. 3 AGEA 27.04.2021

TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE (TBK) (03/08/2021)

Convocare AGAE_07/08 Septembrie 2021

TERAPLAST SA (TRP) (03/08/2021)

Hotarare CA din 02.08.2021

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (03/08/2021)

Conferinta telefonica investitori si analisti - S1 2021

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (03/08/2021)

Solutionare definitiva litigiu KJK Balkan Holding S.a.r.l