Update articol:

FMI a ajuns la un acord preliminar cu Ucraina, care deschide calea pentru un sprijin de ordinul miliardelor de dolari

FMI

Fondul Monetar Internaţional a anunţat miercuri că a ajuns la un acord preliminar cu Ucraina care ar putea deschide calea pentru un program de împrumut, în condiţiile în care ţara vrea să obţină până la 20 de miliarde de dolari pentru a-şi consolida rezervele şi a-şi acoperi nevoile bugetare, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Acordul anunţat miercuri este unul la nivel de experţi, care are nevoie de aprobarea board-ului FMI în săptămânile următoare, şi care “va furniza o ancoră pentru politicile macroeconomice şi va cataliza sprijinul donatorilor”, a precizat instituţia financiară internaţională într-un comunicat de presă. “O implementare solidă a politicilor ar deschide calea spre un program complet susţinut de FMI”, a precizat şeful misiunii FMI, Gavin Gray.

În cadrul recomandărilor sale, FMI a îndemnat Guvernul de la Kiev să majoreze veniturile din taxe, să restabilească piaţa locală de obligaţiuni şi să limiteze finanţarea monetară.

Invazia declanşată de Rusia a distrus baza industrială, agricultura şi infrastructura de bază a Ucrainei, ceea ce ar putea să provoace o contracţie economică de aproape 30% în acest an. Asta a lipsit Guvernul de la Kiev de venituri necesare pentru a-şi finanţa nevoile de bază, astfel că a fost nevoit să se bazeze pe ajutoarele internaţionale şi un program de vânzări de obligaţiuni.

Experţii FMI se aşteaptă ca economia ucraineană să se stabilizeze anul viitor, prognozând o creştere de 1% conform “scenariului de bază”, adăugând însă că inflaţia va rămâne ridicată la un nivel de aproximativ 25%.

La finele lunii octombrie, directorul Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a estimat că necesităţile de finanţare externă ale Ucrainei vor fi de aproximativ trei miliarde de dolari pe lună, până la finele lui 2023, în conformitate cu un scenariu optimist dar este posibil să ajungă la cinci miliarde de dolari pe lună, dacă bombardamentele ruseşti se intensifică.

Ţara vrea să încheie un nou acord de împrumut cu FMI nu mai târziu de primul trimestru din 2023.

BVB | Știri BVB

COMCM SA CONSTANTA (CMCM) (02/12/2022)

Desfasurare licitatie conform Hotarare AGEA 17.09.2022

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (02/12/2022)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

BRK Argint Turbo Short 23 (BKSLVTS4) (02/12/2022)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 02 si 05 Decembrie 2022

BRK Dow Turbo Short 34350 (BKDOWTSD8) (02/12/2022)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 02 si 05 Decembrie 2022