Bank Pekao, a doua mare bancă din Polonia, şi rivala sa mai mică, Alior Bank, au încheiat fără niciun rezultat negocierile de fuziune, deoarece nu au putut ajunge la un acord privind condiţiile, transmite Reuters.
“Încheierea negocierilor a avut loc în primul rând din cauza condiţiilor financiare, Pekao neputând face faţă provocărilor globale care încep să apară şi la modelul de afaceri al Alior Bank”, a afirmat, pentru Reuters, directorul financiar al Pekao, Tomasz Kubiak, adăugând: “Nu pot dezvălui detalii privind negocierile şi nici despre nivelul parităţii schimbului de acţiuni. Conducerea Pekao a ajuns la concluzia că nivelul aşteptat de şefii Alior nu poate fi îndeplinit. Avem aceeaşi opinie despre sensul fuziunii, dar nu şi despre costuri”.
Anul trecut, cele două bănci anunţaseră că analizează posibilitatea unei cooperări sau a unei fuziuni, iar în luna mai şeful Pekao a declarat că decizia privind o posibilă fuziune ar trebui luată până la finalul trimestrului doi din 2018.
Pekao rămâne deschisă la o creştere non-organică.
“Avem o abordare oportunistă privind fuziunile. Acum nu ne uităm în jur deoarece am încheiat un proces şi nu vrem să începem imediat altul”, a răspuns Kubiak când a fost întrebat dacă banca este interesată de preluarea Eurobank (subsidiara din Polonia a grupului francez Societe Generale) sau a diviziei poloneze a Credit Agricole.
Alior Bank, înfiinţată în 2008 şi ajunsă pe locul 9 în Polonia după mărimea activelor şi pe 6 după numărul de clienţi, a intrat, anul trecut, în Romania, în parteneriat cu Telekom, după modelul din Polonia, unde are un parteneriat cu T-Mobile.
Analiştii şi bancherii se aşteaptă ca în Polonia să mai rămână doar cinci mari grupuri bancare, pe măsură ce o serie de bănci mai mici vor fi scoase la vânzare deoarece nu reuşesc să crească veniturile în contextul dobânzilor reduse şi pentru că nu au amploarea necesară pentru a concura cu marii jucători de pe piaţă.