-
“Un proiect de 200 MW poate ajunge să blocheze garanții de 6 milioane de euro în urma noilor reguli ANRE”
-
“România are șansa să devină un jucător energetic regional, dar are nevoie de reguli clare pentru investiții”
Reforma regulilor de racordare la rețeaua electrică era necesară pentru eliminarea proiectelor pur speculative, însă aplicarea noilor prevederi ridică probleme de predictibilitate legislativă și planificare financiară pentru dezvoltatorii care au început investițiile în baza vechilor reglementări. Tatiana Fiodorov, avocat specializat în proiecte de energie și imobiliare, analizează, într-un interviu pentru Financial Intelligence, principalele riscuri generate de noile ordine ANRE și explică de ce predictibilitatea legislativă rămâne esențială pentru atragerea investițiilor.
ANRE a schimbat recent regulile de racordare, garanții mai mari, termene noi, reguli „anti-speculație”. Cum arată aceste schimbări din scaunul avocatului care lucrează cu investitori reali?
Tatiana Fiodorov: Aș începe cu un lucru pe care țin să-l spun clar: sunt de acord cu direcția. Avem o coadă de proiecte „pe hârtie”, fără finanțare reală, care blochează capacitatea de racordare și împiedică proiectele serioase să avanseze. E firesc ca ANRE să propună măsuri care să disciplineze piața.
Problema nu e scopul regulii, e că, așa cum a fost construită, schimbă regulile jocului chiar în timpul jocului. Din 25 mai 2026, ordinele ANRE 15/2026 și 16/2026 au introdus o garanție de 30.000 EUR pe MW și un termen-limită de douăsprezece luni pentru obținerea autorizației de înființare. Aceste reguli ating proiecte care erau deja structurate, bugetate și demarate sub cadrul anterior, proiecte serioase, cu finanțare reală, exact cele pe care reforma ar trebui să le încurajeze.
Ca să ofer o dimensiune concretă: pentru un proiect de 200 de megawați, investitorul trebuie să constituie, în termen de o lună, o garanție de 6 milioane de euro. Și spun acest lucru din experiență directă a clienților noștri, avem proiecte în plină dezvoltare tocmai în momentul în care regulile s-au schimbat.
Cum se traduce concret acest „schimbat regulile în timpul jocului”? Unde apare problema, practic?
Tatiana Fiodorov: Noile reguli vin cu acest termen de douăsprezece luni pentru obținerea autorizației de înființare. Termenul, în principiu, se poate prelungi, dar cu două condiții foarte importante: doar pentru contractele de racordare din 2026 și doar dacă investitorul furnizează garanția despre care spuneam mai devreme. Regulamentul de racordare, în litera lui, nu spune că trebuie să dai o garanție la Transelectrica pentru a obține prelungirea termenului-limită de obținere a autorizației de înființare. Și totuși, în fapt, ești nevoit să o furnizezi, pentru că termenul de depunere a documentației pentru autorizația de înființare este de 30 de zile de la semnarea contractului de racordare. Cu alte cuvinte, mecanismul te împinge către garanție pe o cale ocolită: nu ți-o cere direct pentru prelungire, dar te pune într-o situație în care, practic, nu ai cum să nu o furnizezi. Aceasta poate însemnă, in exemplul de mai sus, blocarea celor 6 milioane de euro pentru perioade de pana la 24 de luni.
Ați vorbit de contractele semnate în 2026. Dar proiectele aflate deja în derulare, cu contracte mai vechi?
Tatiana Fiodorov: Trebuie să distingem două ipoteze, pentru că ele se comportă complet diferit.
Prima ipoteză: contractul de racordare semnat ulterior intrării în vigoare a noilor norme. Aici regula e relativ clară, ai termenul de 30 de zile de la semnare pentru depunerea documentației de autorizație de înființare. Strâns, dar oarecum previzibil.
A doua ipoteză, cea problematică: contractul de racordare semnat anterior intrării în vigoare a ordinelor. Pentru această situație specifică, reglementarea nu oferă un reper clar, nu există un moment stabilit la care trebuie depusă garanția și solicitarea de autorizație de înființare. Iar acolo unde regula tace, intervine interpretarea. Iar interpretarea poate ajunge până la a fixa acel moment cu doar 60 de zile înainte de expirarea termenului-limită de douăsprezece luni. Vă dați seama ce înseamnă asta pentru piață? Este imprevizibilitate care poate descuraja exact investitorul serios.
Cum gestionați, ca avocat, o astfel de incertitudine pentru clienții dumneavoastră?
Tatiana Fiodorov: Nu ne oprim la a constata problema. Atunci când reglementarea e ambiguă, rolul avocatului e să interpreteze și cel mai important, să securizeze varianta cea mai sigură pentru proiectul clientului. În concret, noi luăm în considerare să formulăm către ANRE cereri de clarificare, și ne gândim la instituții juridice, pentru proiecte aflate în această zonă gri, precum este repunerea în termen pentru plata garanției, adică să nu fie sancționat un dezvoltator de bună-credință pentru o incertitudine pe care reglementarea a creat-o, nu el.
Asta e, de fapt, partea cea mai grea și cea mai valoroasă a muncii noastre acum: să dăm clientului o recomandare fermă într-un peisaj care nu e ferm și să-i protejăm proiectul prin demersuri concrete, nu prin opinii.
Dincolo de racordare, faceți due diligence pe proiecte mari. Ce înseamnă, concret, să verifici juridic un proiect gata de construcție?
Tatiana Fiodorov: Cel mai simplu spus: due diligence-ul clasic e o fotografie. La un proiect ready-to-build in tranziție către faza de construcție, e un film, proiectul e viu, iar cât îl analizezi, se întâmplă lucruri.
La un audit juridic clasic deschizi data room-ul, fixezi o dată de referință și te uiți la o stare statică. La un proiect gata de construcție asta nu mai funcționează, și exact aici noile reguli de racordare complică lucrurile și mai mult. Nu mai ai un referent static: termenele curg în timp real, garanția de racordare, termenul de douăsprezece luni, livrarea cablurilor, calendarul de punere în funcțiune, iar un audit lent poate „mânca” o felie critică dintr-un termen de decădere.
La cele de mai sus se adaugă particularități specifice fiecărui proiect. Dacă investitorul e străin trebuie făcută notificarea către CEISD referitor la examinarea investițiilor străine. Plus probleme, legate de înregistrarea sistematică a imobilelor.
Mulți avocați de proiecte fac doar consultanță. Dumneavoastră faceți și litigii. De ce contează?
Tatiana Fiodorov: Pentru că un proiect mare aproape niciodată nu merge perfect, iar un client diligent își dorește o echipă de avocați care acoperă și această parte.
Avem situații în care încercăm să rezolvăm problemele apărute pe tărâmul procedurilor administrative, precum e cazul disputelor cu autoritățile de reglementare, cereri și clarificări către ANRE, inclusiv, cum spuneam, cereri de repunere în termen pentru garanții, litigii civile și comerciale, recursuri și contestații referitoare la înregistrarea sistematică a imobilelor. Este întotdeauna recomandabil ca echipa care a structurat proiectul și îl cunoaște mai bine decât oricine să fie și echipa de litiganți dacă se ajunge în instanță.
Un mesaj de final pentru dezvoltatori și investitori?
Tatiana Fiodorov: Aș începe cu o notă de lege ferenda (n.r. expr. lat. „despre legea care urmează să fie elaborată”) pentru că mi se pare esențială. Problemele pe care le-am semnalat, incertitudinea privind momentul depunerii garanției la contractele semnate anterior, mecanismul ocolit prin care ești împins către garanție chiar dacă prelungești termenul limită de furnizare a autorizației de înființare, lipsa unui reper clar pentru ipotezele de tranziție, toate acestea ar fi indicat să fie tranșate de ANRE printr-o poziție clară. Ideal, printr-un nou ordin care să acopere expres aceste situații.
Mesajul meu de fond e unul optimist, pentru că România chiar e bine poziționată. Avem, pentru prima dată, toate piesele pe masă, gaze proprii, nuclear, regenerabile și, foarte important, stocare. Bateriile de mare capacitate, BESS-urile, nu mai sunt un proiect de viitor. Iar acest lucru schimbă fundamental ecuația, pentru că stocarea atacă exact călcâiul lui Ahile al regenerabilelor: intermitența. Un sistem care poate stoca energia produsă când bate vântul sau e soare și o poate livra când e nevoie devine un sistem stabil, bancabil, pe care te poți baza.
La fel, proiecte precum cablul submarin din Marea Neagră, interconectarea care va transporta energie verde dinspre regiune către Europa, arată că nu mai vorbim de ambiții, ci de infrastructură care prinde contur. Toate aceste piese, puse cap la cap, înseamnă că România are șansa reală să devină un jucător energetic regional, nu doar o piață.
| Știri BVB